Vântul și praful duc la infecții ale ochilor! Vezi cum le poți trata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În caz de infecții ale ochilor, nu folosi decât produsele recomandate de medici!
În caz de infecții ale ochilor, nu folosi decât produsele recomandate de medici!

Conjunctivitele și urciorul sunt mai frecvente în acest sezon decât în restul anului. Specialiștii atrag atenția că problemele oculare se tratează doar cu produsele recomandate de medic.

Una dintre cele mai întâlnite probleme ale ochilor în acest sezon este orgeletul sau urciorul, cum este numit în termeni populari. Acesta este localizat, de regulă, la rădăcina genelor şi arată ca un mic furuncul. El apare în special atunci când în aer este mult praf, pe fondul vântului puternic. De asemenea, o altă cauză a orgeletului o reprezintă atingerea pielii sensibile din jurul ochilor cu mâinile murdare. De multe ori, urciorul trece de la sine dacă speli bine zona respectivă, dacă eviţi praful şi nu atingi zona respectivă cu mâinile. Însă în cazul în care persistă mai mult de o săptămână, ar trebui să te adresezi medicului oftalmolog.

Citește și:
Cum influenţează anticoncepționalele pofta de sex și relația de cuplu

Semne că ai probleme de pH

Conjunctivitele, pe fond alergic sau de la praf

Nivelul crescut de praf din această perioadă favorizează și conjunctivita. De vină pot fi însă şi alţi factori, cum sunt fardurile expirate, poluarea, anumite şampoane, fumul de ţigară sau apa de piscină cu prea mult clor. Acestea sunt însă formele uşoare ale afecţiunii, care, în general, nu duc la complicaţii şi care pot fi tratate cu uşurinţă. Există şi forme mai severe ale conjunctivitei, şi anume cele produse de virusuri şi de bacterii, care sunt şi foarte contagioase. Ele se transmit rapid prin mâini murdare, prosoape, batiste, feţe de pernă contaminate, apa de la piscină.
Gravitatea simptomelor deosebeşte cele două forme de conjunctivită. Astfel, cea virală sau bacteriană se manifestă, pe lângă înroşirea ochilor şi mâncărimi, şi prin secreţie alb-gălbuie, arsuri oculare, tulburări de vedere şi sensibilitate la lumină.

În ce afecţiuni este indicat sparanghelul

Se tratează cu unguente speciale

Tratamentul conjunctivitei neinfecțioase constă, mai degrabă, într-o igienă riguroasă a ochilor, adică spălarea cu apă plată, curăţarea secreţiilor, evitarea machiajului şi, eventual, câteva lacrimi artificiale recomandate de oftalmolog. În schimb, pentru forma virală sau bacteriană, precum și pentru tratarea urciorului, pot fi necesare tratamente locale cu antibiotice sub formă de unguente sau de picături.

Nu folosi ceaiuri!

Specialiştii oftalmologi atrag atenţia că ceaiurile din plante puse în ochi pot duce la complicaţii serioase ale afecţiunilor oculare. Ceaiurile de muşeţel şi de albăstrele folosite sub formă de picături agravează iritaţiile de la nivelul ochilor sunt de părere medicii. În plus, în cazul conjunctivitelor apărute pe un fond alergic, plantele pot duce la instalarea unor complicaţii foarte greu de tratat. O altă greşeală pe care mulţi dintre noi o fac atunci când au ochii înroşiţi este acoperirea acestora cu comprese. Astfel nu facem decât să le oferim microbilor mediul propice de a se dezvolta, atrag atenţia oftalmologii.
Potrivit acestora, în momentul în care apar senzaţia că există un obiect străin, mâncărimi, usturimi, dureri la unul sau la ambii ochi şi secreţii albicioase trebuie să ne adresăm medicului.

Spitalul dăunează grav vârstnicilor

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite