Noul iPhone ar putea fi lansat săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apple a invitat astăzi presa americană la un eveniment intitulat „Let' talk iPhone", care va fi organizat săptămâna viitoare.

Reprezentanţii Apple au trimis pe 27 septembrie o serie de invitaţii în care au specificat doar că vor organiza un eveniment marţi, 4 octombrie, la ora 10.00. Invitaţia conţine şi un iPhone care are marcată cifra 1, relatează publicaţia „The Huffington Post“.

Zvonurile despre lansarea noului iPhone au fost lansate în urmă cu câteva săptămâni, însă până acum compania americană a fost rezervată în detalii.Acestea au apărut după ce un angajat al companiei a pierdut un posibil prototip al iPhone 5 într-un bar. Potrivit unor surse din industria IT&C, aparatul a fost vândut cu doar 140 de euro.

Anul trecut, un alt angajat Apple a pierdut prototipul unui iPhone 4 într-o berărie cu câteva săptămâni înainte de lansarea oficială. Vânzarea aparatului s-a făcut atunci cu 3.700 de euro către un blog dedicat gadgeturilor. Incidentul a fost catalogat de specialişti drept o ingenioasă strategie de marketing. Repetarea acestuia a stârnit controverse pe piaţă, unele voci afirmând că Apple denotă „lipsă de originalitate".

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite