Persoanele divorţate sunt mai predispuse atacului de cord
0
Persoanele divorţate prezintă o predispoziţie ridicată de a suferi de un atac de cord decât persoanele care rămân căsătorite, arată un studiu realizat în Statele Unite ale Americii, preluat de BBC.
O analiză realizată pe 15.827 de persoane arată că femeile sunt cele mai afectate de atacul de cord, iar cele divorţul măreşte probabilitatea ca acesta să apară. Studiul publicat în revista „Circulation” spune că divorţul, corelat cu oboseala cronică, are un impact pe termen lung asupra corpului. Pe de altă parte, o fundaţie din Marea Britanie a cerut realizarea mai multor teste până la a clasifica divorţul ca o principală cauză a atacului de cord.
Cu toate astea, se ştie deja că moartea persoanei iubite măreşte substanţial şansele apariţiei unui atac de cord. Astfel, o echipă de cercetători a pornit de la acest punct pentu a demonstra un efect similar în cazul divorţului. În timpul cercetării echipei de la Universitatea Duke, care a durat din 1992 până în 2010, una din trei persoane divorţate au murit în urma unui atac de cord.
Rezultatele studiului arată că femeile care au divorţat o singură dată prezintă un risc de atac de cord cu 24% mai mare decât cele care au avut parte de un mariaj continuu. Procentul urcă vertiginos, până la 77%, în cazul femeilor care au divorţat de mai multe ori. În ceea ce priveşte bărbaţii, riscul unui atac de cord în cazul divorţului este cu doar 10% mai mare, iar în cazul bărbaţilor care au divorţat de cel puţin două ori, riscul creşte cu 30 de procente.
Unul dintre cercetători, Linda George, a spus că „acest risc este comparabil cu cel provocat de presiunea sangvină ridicată care apare în cazul diabetului. Aşadar este destul de mare.”
Cercetătorii au descoperit că schimbările care apar în stilul de viaţă, cum ar fi scăderea financiară, nu sunt o explicaţie pentru riscul ridicat de atac de cord. Conform profesorului Linda George, stresul psihic are un efect distrugător asupra sistemului imunitar. De asemenea, acesta provoacă şi dereglări hormonale. De asemenea, femeile ar cădea mai uşor în depresie, de aici şi diferenţa covârşitoare dintre numărul femeilor divorţate care suferă de atac de cord şi cel al bărbaţilor.
Pentru a minimaliza efectele negative ale divorţului, cercetătorii recomandă să ne înconjurăm de prieteni apropiaţi care să ne susţină şi să fie înţelegători.