Capitala "miticilor"

Mitică, personajul lui Caragiale, s-a transformat într-un stereotip cu privire la bucureşteni, în particular, şi cu privire la locuitorii Vechiului Regat, în general Apelativul "mitic"

Mitică, personajul lui Caragiale, s-a transformat într-un stereotip cu privire la bucureşteni, în particular, şi cu privire la locuitorii Vechiului Regat, în general

Apelativul "mitic" ascunde într-însul convingerea că partea de nord-vest a ţării este superioară, din toate punctele de vedere, Vechiului Regat

"Mitică". Acesta este, de departe, stereotipul cel mai vehiculat în ultima perioadă. Dacă în anii interbelici şi în perioada comunistă circulau sumedenie de bancuri conţinând clişee despre olteni, moldoveni şi ardeleni, astăzi "miticul", "miticii", "miticismele" sunt cele mai întâlnite "etichete", fiind folosite de ardeleni şi bănăţeni mai cu seamă în preajma meciurilor de fotbal ("Sper să-i rupem pe nenorociţii ăia de <> "), atunci când se discută chestiuni politice ("<> iau deciziile, la centru se hotărăşte tot") ori economice ("<> ştiu să-şi facă parte, noi dăm bani, dar banii nu se mai întorc la noi").

Miticii - bucureştenii, regăţenii, sudiştii

Cine sunt "miticii", nu-i greu de ghicit. Patria "miticilor" e Capitala, Bucureştiul. "Când spune <> , bănăţeanul se referă în primul rând la ceea ce înseamnă centru. Centrul simbolic care e asociat Bucureştiului, dar care contaminează întregul regat", explică Alin Gavreliuc, psihosociolog. Potrivit acestui punct de vedere, Bucureştiul e locul în care se-adună toate relele.

"Există o atitudine negativă a provincialului, în special a celui din nord, care se uită cu dispreţ la Capitală şi la toate lucrurile din Capitală", spune Şerban Anghelescu, etnolog. "Şi-atunci, prima întrebare ar fi: <

De ce veniţi aici, dacă e un loc imund, pe care-l dispreţuiţi, unde nu există valori?>> . Iar răspunsul corect ar trebui să fie - pe care, însă, nu-l dau toţi - că aici, într-adevăr, este centrul, cu toate bubele lui. Oraşul - Capitală, oraşul cel mai mare, nici nu are cum să nu atragă şi răul major, dar şi binele major. Aici se întâmplă toate şi aici se întâmplă toate mult mai intens decât în zonele laterale sau periferice".

De unde vine termenul "mitic"?

Sunt mai multe variante, cât priveşte naşterea stereotipului modern "mitic". Istoricul bănăţean Ioan Haţegan susţine că termenul "vine de la Sf. Dumitru, patron al Bucureştiului. De la Dumitru, se trage Mitru, Mitică şi, mai apoi, cuvântul <> ".

Alţi cercetători pun, însă, "miticul" pe seama lui Caragiale. "C-a devenit etichetă, asta nu poate fi decât de pe urma lui Caragiale", susţine Ioana Popescu, etnolog. "Că el a scos în lume, a subliniat, a asumat acest stereotip care exista, în ultimă instanţă. Caragiale a ştiut să aşeze lucrurile acestea atât de bine, încât a devenit autorul lor, el e vinovat de genialitate şi tot ce e genial rămâne".

Mitică, bucureşteanul par excellence

Concret, Mitică e un personaj de ficţiune pe care Ion Luca Caragiale l-a făcut cunoscut cititorilor săi pentru prima dată într-o schiţă din 1900: "Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian.

El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat şi plăcut în societate. (...) Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare".

Potrivit etnologului Şerban Anghelescu, "Mitică este un personaj care se distinge prin comunicarea excesivă şi prin volubilitatea excesivă. Mereu se mişcă, dar se mişcă lingvistic în primul rând. Dă senzaţia că e alunecos prin conversaţie dar, până la urmă, nimic nu demonstrează că el ar fi un rău amic, un trădător.

Ceea ce e deranjant, probabil, pentru un ardelean, este partea fluidă a lui Mitică, acesta e un vorbitor, aşa cum ardeleanul nu e". Din pricina numelui său caricatural şi a trăsăturilor sale, Mitică a supravieţuit epocii lui Caragiale şi, în timp, s-a transformat într-un substantiv comun, "mitic", cu pluralul "mitici", şi, în acelaşi timp, într-un stereotip cu privire la bucureşteni, în particular, şi cu privire la locuitorii Vechiului Regat, în general.

Ce semnifică apelativul "mitic"?

La nivel de suprafaţă, "miticul" e bucureşteanul/regăţeanul/sudistul, văzut de locuitorii părţii de nord-vest a ţării drept un individ şmecher, mahalagiu, certăreţ, superficial, neserios, petrecăreţ şi repezit. "În condiţiile în care ardeleanul vorbeşte cum vorbeşte, evident că un tip din Bucureşti, când deschide gura, dă senzaţia de grabă, de repeziciune", explică Andrei, sighişorean de origine.

"Plus că oamenii din Bucureşti se şi fac vizibili repede prin limbaj, dau impresia că sunt aroganţi, sunt foarte agresivi în trafic, în comparaţie cu ardelenii care <> înainte să se hotărască dacă s-o ia sau nu din loc".

În profunzime, însă, apelativul "mitic" ascunde într-însul convingerea că Ardealul şi Banatul sunt superioare, din toate punctele de vedere, Vechiului Regat. "Miticii" sunt asociaţi Orientului, Balcanilor, în vreme ce ardelenii şi bănăţenii sunt asociaţi Occidentului. "Ardealul, în raport cu Vechiul Regat, păstrează un sentiment de superioritate. Care nu e numai a ardelenilor, e superioritatea generală pe care o declară Occidentul în raport cu Orientul", explică Ioana Popescu, etnolog.

În anii '90, Mitică a apărut şi într-o serie de polemici privind centralismul României şi propunerile de autonomie regională a Ardealului (vezi eseul lui Sabin Gherman, "M-am săturat de România"). "Subiectul a izbucnit după 1989.

Tema raportului centru-provincie, înainte de '89, nu putea fi o temă a dezbaterii publice", spune psihosociologul Alin Gavreliuc. "Subiectul e unul foarte serios şi pleacă de la o realitate. Şi anume că Bucureştiul, simbolic centrul, se raportează inechitabil la provincie.

Această temă a devenit una foarte puternică, influentă şi inflamantă, în egală măsură. Ideologia centralistă a rămas dominantă la nivel politic în România de 150 de ani încoace. Şi dacă ea era necesară, poate, la începutul formării statului român, ea e complet nepotrivită astăzi".

Mai multe categorii de bucureşteni

Bucureştean get-beget şi realizatorul serialului "Bucureşti - Strict secret", Stelian Tănase consideră că apelativul "mitic", atribuit bucureşteanului, e incorect. "E un fel de război de imagine între regăţeni, moldoveni sau provinciali, nu neapărat între Regat şi Ardeal, dar eu ştiu foarte mulţi ardeleni neserioşi, pe care nu poţi să contezi.

Eu cred că nu putem să generalizăm şi să spunem că regăţenii sunt neserioşi şi ardelenii sunt serioşi, cum nu putem să spunem că toţi nemţii sunt serioşi şi italienii, neserioşi. Eu cred că fiecare ins are propriul său desen".

"Nu putem generaliza"

Pe de altă parte, e deplasat să spui că bucureştenii sunt, la grămadă, nişte "mitici", atâta vreme cât Capitala nu e alcătuită numai din bucureşteni autentici, ci, în ultimele decade, s-au stabilit în Bucureşti oameni din diferite regiuni ale României.

"Nu putem să generalizăm, să spunem că sunt anumite trăsături-cheie ale bucureşteanului", spune Stelian Tănase, care face distincţia între mai multe categorii de bucureşteni şi se opreşte mai cu seamă asupra celui care-a devenit bucureştean în perioada comunistă. "Sunt mai multe zone. În primul rând, e zona bucureşteanului postbelic, care a venit din satele din jur sau din oraşele din provincie adus de industria şi economia comunistă.

Adus aici, să locuiască în condiţii destul de proaste, adică în cartiere dormitor, el n-a căpătat un sentiment de apartenenţă. Pentru că a devenit bucureştean în comunism, a asociat drama asta a dezrădăcinării cu Bucureştiul şi are un sentiment de ostilitate faţă de marele oraş.

Din această zonă mare, de un milion-două milioane de oameni, s-au selectat oamenii care s-au bucureştenizat, care au căpătat o dragoste şi un suflet pentru oraş. Care s-au lipit de anumite zone mai frumoase, mai liniştite: Cotroceni, Mătăsari, Armenească...

Dar bucureştenii s-au despărţit mai ales după 1990. Înainte de '90, se despărţeau în funcţie de zona în care trăiau, iar diferenţele sociale erau mici. Acum sunt mult mai mari: sunt amărâţi care nu-şi pot plăti întreţinerea şi sunt oameni care au vile de 6-7 milioane şi care, de cele mai multe ori, sunt de un kitsch devastator".

Sunt anumite clişee despre bucureşteni şi cel mai incorect este "Mitică", potrivit căruia bucureşteanul ar fi superficial, neserios. Eu cred că nu putem să generalizăm şi să spunem că regăţenii sunt neserioşi, iar ardelenii, serioşi. Fiecare ins are propriul său desen. "Mitică" e un clişeu literar, ca şi Zoe, ca şi Caţavencu...

Stelian Tănase, scriitor

Aflaţi mâine cât adevăr conţin într-însele clişeele economice