Volvo opreşte producţia SUV-ului XC90

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volvo XC90

Producătorul scandinav a pus punct primului capitol denumit XC90 şi pregăteşte lansarea unei noi generaţii, la nu mai puţin de 12 ani după ce modelul în cauză a ieşit pentru prima dată pe porţile uzinei din Torslanda.

SUV-ul cu şapte locuri din portofoliul Volvo îşi ia adio de la Mapamond şi intră în istoria şi muzeul scandinavilor drept un automobil care a reuşit să menţină standardele de siguranţă la un nivel foarte ridicat, în ciuda concurenţei mai tinere cu minim o generaţie. Chiar în anul curent, masivul nordic s-a impus în Statele Unite drept Top Safety Pick+

Fiind unul din cele mai longevive modele de pe piaţă în era modernă a automobilelor, XC90 s-a vândut în nu mai puţin de 636.143 de exemplare, reuşind în acelaşi timp să depăşească aşteptările oficialilor Volvo. Spre exemplu, nordicii se aşteptau să producă 50.000 de unităţi pe an la uzina din Torslanda, dar vânzările au absorbit chiar şi 85.000 de maşini în intervalul 2007-2008, apogeul industriei auto europene. Cea mai importantă piaţă a suedezilor a fost de departe America, acolo unde XC90 s-a vândut într-un ritm constant şi mereu profitabil.

Deşi ultimul automobil ieşit pe porţile fabricii a mers direct la muzeul Volvo, XC90 se va produce în continuare în China, sub forma modelului XC Classic, produs la noua uzină din Daqing. La nivel european se fac pregătirile pentru introducerea în producţia de serie a noii generaţii, linia de asamblare din Torslanda aşteptând o masivă investiţie sub forma adaptării pentru debutul noului model (ianuarie 2015).

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite