Cel mai scump automobil vândut vreodată la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO www.autoweek.com
FOTO www.autoweek.com

Un model vintage de curse, fabricat de compania Mercedes, a devenit cel mai scump automobil vândut vreodată la licitaţie, după ce a fost achiziţionat de un colecţionar cu suma de 29,6 milioane dolari, vineri, în Marea Britanie.

Automobilul Mercedes-Benz W196, fabricat în 1954, cu care cvintuplul campion mondial de Formula 1 Juan Manuel Fangio a câştigat două curse din categoria Grand Prix, a devenit, totodată, cel mai scump model Mercedes vândut la licitaţie, au declarat reprezentaţii casei Bonhams, organizatoarea acestui eveniment, care a avut loc în cadrul Goodwood Festival of Speed în sudul Angliei.

Precedentul record era deţinut de un model Ferrari 240 Testa Rosa, fabricat în 1957, care a fost vândut la licitaţie cu 15,39 de milioane de dolari în anul 2011.

Modelul Mercedes-Benz W196, cu opt cilindri de 2,5 litri, a făcut istorie în cursele de automobilism. 

Cursele câştigate de Juan Manuel Fangio în 1954 în Grand Prix-urile din Germania şi din Elveţia au reprezentat primele două victorii consecutive repurtate de echipa de Formula 1 a constructorului Mercedes-Benz în circuitul automobilistic după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Acea maşină a concurat în cinci curse de Grand Prix din campionatul mondial de Formula 1. După victoria repurtată de Juan Manuel Fangio, în 1954, în cursa din Elveţia, modelul Mercedes-Benz W196 a fost retras din competiţiile oficiale şi a fost expus în Muzeul Daimler-Benz.

Primul automobil achiziţionat de John Lennon - un model Ferrari GT coupe din 1965 - a fost vândut la aceeaşi licitaţie, vineri, pentru suma de 359.000 lire sterline (542.310 dolari).

Fostul membru al trupei britanice The Beatles a cumpărat acest automobil Ferrari de culoare albastră după ce a obţinut permisul de conducere în 1965 şi l-a vândut trei ani mai târziu.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite