Actorul Şerban Ionescu: „Privesc cu umor ignoranţa poporului din care fac parte“

Artistul care se regăseşte în mod egal în teatru, film, televiziune şi vânătoare are o detaşare „oltenească“ atunci când priveşte la societatea românească actuală.

Din zecile de filme în care a jucat, nu ar putea alege unul, două sau zece. „Pe toate le-am iubit!“, spune dintr-o suflare. Emblematic, în conştiinţa românului simplu, actorul Şerban Ionescu este „Ion“ din ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu.  Următoarea premieră, încă nedatată în agenda cinematografică, este „Umilinţa“ de Cătălin Apostol. „Umilinţă este peste tot în România, dacă te uiţi în jur“, încearcă să facă un joc de cuvinte.

- Aveţi în spate o filmografie impresionantă. În ultimii ani, v-aţi implicat în proiecte TV...

- Chiar dacă vi se par mai uşoare  producţiile acestea de televiziune, actorii lucrează cu aceeaşi responsabilitate şi disciplină. Acesta este materialul, cu ăsta lucrăm: Cehov a murit Shakespeare a murit, şi mulţi scenarişti nici noi nu am avut. Iar cei noi sunt puţini şi tineri, iar o mare parte dintre ei nu prea se pricep.

- Mergeţi des la Corabia, locul unde v-aţi născut?

- Acolo m-am născut, dar m-am şcolit la Braşov. Odată la două-trei luni trec prin locurile pe unde am copilărit - la Corabia, la Caracal. Vacanţele mi le făceam acolo. Sunt legat de Dunăre, de mirosul pământului, de apa pe care o beam. Se şi spune că odată pe an trebuie să treci prin locurile unde ai copilărit şi să stai o perioadă de timp.

- De acolo vi se trage pasiunea pentru pescuit?

- Nu neapărat, este un mod de a mă relaxa. Pescuiesc mai rar, mai mult vânez. În sezon ies de două ori pe săptămână la vânătoare, când merg mult pe jos. Ador sportul ăsta, să merg 15-20 de kilometri pe zi. Când nu am repetiţii, ies chiar zilnic la vânătoare - în Deltă, la Râmnicu Sărat, pe lângă Giurgiu, pe lângă Braşov, prin Bărăgan. Ultima vânătoare, înainte de închiderea sezonului, a fost în ianuarie, la iepuri. 

- Aţi avut parte de o frumoasă „golăneală culturală“ în Braşov! În ce perioadă?

- Cam de la 17 ani, până pe la 21, când m-am delectat cu lecturile. Atunci a venit şi dorinţa de a da la teatru. Am dat, în patru ani, de două ori la facultate, nu am insistat. În ‘71 şi ‘74. Între timp, am muncit, am făcut armata, am vrut să rămân în armată, ca tata, care era pilot de vânătoare, dar nu am rămas... Lectura este o experienţă care lipseşte multora, mai ales astăzi. Profesia noastră te obligă, chiar dacă nu ai citit la timpul potrivit. În meseria asta, nu îţi ajung numai experienţa de viaţă şi talentul, trebuie să ai parte şi de aventura lecturii. Acum 20-30 de ani se citea mai mult. Băiatul meu, care are 14 ani, citeşte cărţile potrivite vârstei lui.

- Spuneaţi într-un interviu că aţi scrie o carte frumoasă despre căsnicie. Mai este valabil?
 
- Aşa am spus, că aş scrie o carte frumoasă? Aş scrie o carte, dar nu neapărat „frumoasă“. Mă îndoiesc că există căsnicii fericite. Este un drum al fericirii pe care îl parcurgi, dar nu este obligatoriu să fii fericit. Fericirea este ca trestia, cu noduri. Interesant este cum parcurgi drumul: cu înţelepciune, răbdare, dragoste, indiferenţă sau curaj. 

- Aţi fost studentul lui Amza Pellea. Cum era ca profesor?

- În primul rând, era un caracter puternic. Un luptător şi un tip generos. Avea foarte mult umor, aşa cum îl ştiţi, şi foarte multă sensibilitate.
Nu-ţi trebuie multe calităţi ca să fii iubit.

- Era exigent cu studenţii?

- Nu. Pedagogia este o profesie în sine, iar la noi a avut primii lui ani de profesorat. Dar calităţile lui umane l-au avantajat în relaţia cu studenţii.

- Dumneavoastră aţi fost avantajat, fiind oltean ca şi el?

- El era mai oltean decât mine (râde), dar nu m-a avantajat. Pilele de acest fel funcţionau după ce terminai o facultate, însă mai puţin la noi, la actori. Dacă şeful tău era consătean sau din acelaşi oraş cu tine - nu se punea problema cu verii, cu mătuşile - nepotismele funcţionau de la sine.

- Cum se regăseşte un actor prolific, ca dumneavoastră, în contextul actual atât de bulversant?

- Este o babilonie în jur! Dorinţa de a-ţi căuta un loc în societate mai mult decât îţi oferă ea, este o aventură păguboasă. Societatea nu te motivează, nu te angajează, parcă nu are nevoie de tine. Vorbesc despre tineret, în special. La televizor sunt tot felul de analişti care studiază, analizează, despică, înoadă, întind tot felul de situaţii. Cred că sunt vreo 200 care analizează. Sunt genul de oameni  care stau cu pistolul la cap ei înşişi. Să analizezi, să ştii ce se întâmplă, dar să nu ai soluţii, parcă îţi vine să te împuşti! Nu fac parte dintre aceştia, privesc cu umor ignoranţa poporului din care fac parte, lenea lui, dezinteresul, incapacitatea de a gândi în perspectivă care este boală cronică la români. Gândeşti de azi pe mâine, trăieşti de azi pe mâine!

Mini cv

- Născut la 23 septembrie 1950, la Corabia
- Căsătorit cu actriţa Magda Catone
- Filme: „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii“, „Imposibila iubire“, Horea“, „Pădureanca“, „Oglinda“, „Mircea“
- Teatru: „Comedie roşie“, „Eduard al III-lea“, „Apus de soare“
- Televiziune: „Om sărac, om  bogat“, „Anticamera“, „Cuscrele“, „Fetele marinarului“