Republicanii cer retragerea a 100 de miliarde depuse de SUA la FMI
0Senatori republicani din Statele Unite au introdus o propunere de lege prin care solicit retragerea celor 100 de miliarde de dolari pe care Washingtonul i-a pus la dispoziţia Fondului Monetar Internaţioonal (FMI) pentru a creşte rezervele acestuia.
„Să forţezi contribuabilii să salveze state providenţiale burtoase din Europa este nerezonabil şi immoral", a explicat Tom Coburn, unul dintre cei 26 de senatori care susţin propunerea.
Gata cu asistenţa pentru FMI
Iniţiativa legislativă a republicanilor care se numeşte plastic ,,No More IMF Bailouts Act", în traducere liberă ,,Gata cu asistenţa pentru FMI" ar anula o dispoziţie bugetară votată în 2009 care a permis SUA să contribuie la resursele de împrumut ale FMI cu 100 de miliarde de dolari şi la creşterea capitalului Fondului cu opt miliarde.
Ajutoarele nu rezolvă criza europenilor
Dacă va fi adoptată - puţin probabil -, actul legislativ iniţiat de republicani ar obliga Washingtonul să se opună acordării de fonduri de la FMI către o ţară din Uniunea Europeană, SUA având drept de veto în cadrul Fondului Internaţional. „Ajutoarele nu rezolvă crizele bugetare, ele le agravează", a apreciat şi senatorul, Jim DeMint.