Un mort pe minut în SUA din cauza COVID-19. Masca, obligatorie în Camera Reprezentantilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul morţilor a depăşi 150.000 în SUA, de la începutul Pandemiei Covid-19
Numărul morţilor a depăşi 150.000 în SUA, de la începutul Pandemiei Covid-19

Statele Unite au trecut miercuri pragul de 150.000 de decese cauzate de COVID -19, potrivit bilanţului difuzat de Universitatea Johns Hopkins, relatează AFP.  În fiecare minut o persoană moare din cauza Covid-19, fiind raportate 1.461 de decese noi.

SUA, de departe cea mai afectată ţară din lume, au anunţat la sfârşitul lunii februarie primul deces cauzat de noul coronavirus. Peste 4,38 milioane de cazuri de infecţie cu noul coronavirus au fost înregistrate în SUA de la începutul pandemiei, potrivit bilanţurilor difuzate în timp real de universitatea din Baltimore.

Cu 150.034 de morţi la ora locală 15:55 (19:55 GMT), echivalentul populaţiei oraşului Savannah, Georgia, Statele Unite se află cu mult înaintea Braziliei (88.539), a Regatului Unit (45.878), Mexicului (44.876) şi a Italiei (35,123). În SUA, în fiecare minut o persoană moare din cauza Covid-19, fiind raportate 1.461 de decese noi.

Creşterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în Statele Unite şi restricţiile menite să stopeze răspândirea pandemiei au început să afecteze redresarea economiei, a declarat Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed), arătând spre reducerea încrederii consumatorilor şi încetinirea reangajării angajaţilor aflaţi în şomaj.

Masca, obligatorie în Camera Reprezentanţilor

Şefa Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite Nancy Pelosi a anunţat miercuri că parlamentarii şi personalul vor trebui să poarte mască în Cameră în timpul pandemiei de coronavirus, relatează joi Reuters.

Membrilor li se va permite să-şi scoată măştile când se adresează Camerei, a precizat Pelosi.

„Preşedintele se aşteaptă ca toţi membrii şi personalul să adere la cerinţă în semn de respect pentru sănătatea, siguranţa şi bunăstarea altora prezenţi în Cameră şi zonele înconjurătoare”, a declarat Pelosi reporterilor.

Sergentul la arme al Camerei (însărcinat cu menţinerea ordinii în legislativ n.r.) a indicat, într-un comunicat mai târziu miercuri, că „toate persoanele care intră în clădirile de birouri ale Camerei” ar trebui să poarte o acoperire de faţă, cu unele excepţii, inclusiv atunci când o persoană „mănâncă, bea sau fumează legal”.

Măsura intervine după ce reprezentantul republican Louie Gohmert, care a refuzat ferm să poarte mască în timpul pandemiei de coronavirus, a declarat miercuri că a fost testat pozitiv pentru COVID-19, după care cel puţin trei dintre colegii săi au anunţat că vor intra în autocarantină.

Pelosi a avertizat că ea are autoritatea de a cere sergentului la arme al Camerei să scoată afară un membru care încalcă norma.

Ea a spus că măştile vor fi disponibile la punctele de intrare în Cameră pentru membrii care uită să le aducă.

Pelosi a declarat mai devreme miercuri că liderii au discutat despre portul măştii cu medicul Capitoliului.

Peste 17 milioane de contaminări şi mai mult de 667.000 decese, în lume

Peste 17 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în întreaga lume de la descoperirea noului coronavirus la finalul anului trecut în regiunea chineză Hubei, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. În ultimele şapte zile au fost înregistrate 2 milioane de noi cazuri de infectare. Bilanţul deceselor este de 667.011.

 SUA, Brazilia, India, Rusia şi Africa de Sud sunt, în continuare, cele mai afectate ţări din punct de vedere al numărului de cazuri.

În Statele Unite au fost înregistrate peste 4,42 de milioane de contaminări şi 150.713 decese asociate Covid-19.

Urmează Brazilia - cu 2,55 milioane de cazuri şi 90.134 de decese, India - cu 1,58 milioane de cazuri şi 34.955 decese, Rusia - cu peste 827.500 de cazuri şi 13.650 decese, şi Africa de Sud - cu peste 471.100 de cazuri şi aproximativ 7.500 de decese.

Mexic, Peru, Chile, Mare Britanie şi Iran sunt următoarele cele mai afectate ţări.

Marea Britanie, cu o populaţie de peste 66 de milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent 303.063 de contaminări şi 46.046 de decese, fiind cea mai afectată ţară europeană.

Mai multe vaccinuri împotriva Covid-19 se află în faza de studii clinice finale, dar utilizarea lor nu poate fi aşteptată înainte de începutul anului 2021, a declarat un expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite