Trump afirmă că s-a imunizat în faţa COVID-19
0Preşedintele american Donald Trump a declarat că este deja „imunizat” contra noului coronavirus. Declaraţia sa survine la o zi după publicarea unui comunicat cu privire la faptul că nu mai este bolnav de COVID-19.
„Se pare că sunt imunizat, pentru, nu ştiu, poate că pentru o perioadă lungă, poate pentru o perioadă scurtă, poate pe viaţă. Nimeni nu ştie exact, însă eu sunt imunizat”, a declarat duminică liderul de la Casa Albă pentru Fox News.
„Aveţi un preşedinte care este imunizat. Aveţi astăzi un preşedinte care nu are nevoie să se ascundă în subsolul casei sale precum adversarul său”, a adăugat Trump, evocându-l pe contracandidatul său la alegerile din 3 noiembrie, democratul Joe Biden.
Sâmbătă, Trump a ieşit la balconul Casei Albe şi le-a transmis susţinătorilor săi că se simte bine.
Donald Trump a fost testat pozitiv cu coronavirus săptămâna trecută şi a fost spitalizat câteva zile. El a revenit la Casa Albă luni seară.
Preşedintele american îşi reia săptămâna viitoare mitingurile electorale.