SUA, nevoite să se alieze cu dictatorul sirian Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut Occidentul se pregătea pentru o acţiune militară împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care era acuzat că ar fi utilizat  arme chimice împotriva propriului său popor. Acum îl ajută pe Bashar în lupta cu jihadiştii din Statul Islamic.

Astăzi, în faţa ofensivei ce pare de neoprit din partea organizaţiei teroriste Statul Islamic în Irak şi Siria, Statele Unite se văd nevoite să-l ajute pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, în mod public sau în secret, scrie „The Independent“ şi „Washington Post“.

Serviciile secrete germane susţin că americanii îl susţin pe dictatorul sirian cu informaţii despre locurile unde acţionează  jihadiştii şi aşa se explică de ce avioanele şi artileria siriană loveşte de cele mai multe ori cu precizie poziţile acestora. Armata siriană este angajată într-o luptă aprigă pentru a nu cădea în mâna Statului Islamic baza aeriană Tabqa din provincia Raqqa, care ar deschide calea islamiştilor către cel deal patrulea oraş din Siria.

Deşi au suferit o serie de înfrângeri grave în faţa jihadiştilor din Statul Islamic, forţele guvernamentale siriene au fost capabile să recâştige câmpurile de gazifere al-Shaer din Palmyra. În general, armata siriană s-a dovedit mult mai eficientă in lupta cu Staul Islamic decât armata irakiană.

Totuşi, jihadiştii din gruparea Statul Islamic au pătruns duminică într-o bază aeriană importantă din provincia al-Raqa, din nord-estul Siriei, şi au ocupat mari sectoare din ea.

Jihadiştii au preluat aproape în totalitate controlul asupra aeroportului militar din Tabaqa, ultimul bastion al regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad în provincia Al-Raqa, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).

Totuşi, o sursă militară a declarat pentru agenţia oficială siriană Sana că luptele continuă şi că forţele regimului resping ofensiva "organizaţiilor teroriste". OSDH relevă că de la începerea înfruntărilor la aeroport, miercurea trecută, şi-au pierdut viaţa peste o sută de jihadişti şi 25 de membri ai forţelor loiale lui Al-Assad.

Ziarul italian „Il Sole“ scrie că, dacă Vestul vrea să oprească avansul jihadiştilor, atunci trebuie să negocieze cu Siria. Raidurile aeriene şi ajutoarele trimise luptătorilor kurzi nu sunt suficiente, consideră publicaţia . „Dacă Occidentul crede că poate distruge califatul doar prin raiduri aeriene şi ajutor pentru Peshmerga, greşeşte. Pentru că trebuie să lupte pe două fronturi, în Irak pe de-o parte şi în Siria pe de altă parte.

Acţiunile Europei în Irak merită remarcate, dar comunitatea internaţională va da într-adevăr dovadă de curaj dacă va lua drumul Damascului. Şi pentru asta trebuie să renunţe la ipocrizia cu care îşi ascunde politica eşuată din Siria. Pentru a învinge barbaria califatului şi pentru a preveni distrugerea întregii regiuni, trebuie să se angajeze în negocieri cu Bashar al-Assad”, notează „Il Sole 24 Ore“.

,

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite