S-a câştigat cel mai mare premiu la loto din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Loteria americană a anunţat că extragerea sa de marţi are un bilet câştigător la marele premiu, care s-a ridicat la 1,6 miliarde de dolari, fiind astfel cel mai mare din istorie.

Biletul cu numerele 5, 28, 62, 65, 70 şi „mega ball“-ul 5, vândut în Carolina de Sud, a adus un câştig de 1,6 miliarde de dolari la extragerea de marţi a Mega Millions, loteria americană.

Este cel mai mare câştig la loto din istorie, s-a felicitat Mega Millions pe site-ul său.

Câştigătorul poate opta pentru o plată imediată, dar în valoare de circa 913 milioane de dolari, sau pentru primirea întregii sume, dar în mod eşalonat într-o perioadă de 29 de ani.

Mega Millions nu a dat numele câştigătorului.

Această extragere a ţinut cu sufletul la gură Statele Unite, unde cei aflaţi în căutarea norocului au format cozi lungi la chioşcuri şi magazine. Ei au avut o şansă din 300 de milioane de a obţine premiul.  

Ultimul câştig la loteria americană a fost înregistrat în iulie, când un grup de colegi din California a împărţit un premiu de 543 de milioane de dolari.

Până acum, recordul era de 758,7 milioane de dolari, premiul fiind obţinut în august 2017 de către Mavis Wanczyk, o casnică de 53 de ani din Massachusetts.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite