Motivaţia atacatorului care a ucis un ofiţer de securitate în aeroportul din Los Angeles, scrisă pe un bilet
0
Atacatorul care a deschis focul în aeroportul de la Los Angeles, care a ucis un agent de securitate, a rănit alte persoane şi a provocat teroare în rândul pasagerilor, a plănuit să „ucidă numeroşi angajaţi TSA", Agenţia pentru Securitatea Transporturilor, a anunţat FBI, relatează AFP.
Un bilet scris de mână, găsit într-un rucsac pe aeroport, arăta că atacatorul, a cărui faptă a antrenat numeroase perturbări de zboruri, „a decis să omoare numeroşi angajaţi TSA", a declarat şeful Biroului FBI din Los Angeles David Bowdich.
Procurorii au anunţat captele de acuzare împotriva lui Paul Anthony Ciancia, în vârstă de 23 de ani, originar din New Jersey (nord-estul Statelor Unite), acuzat de uciderea unui agent TSA. Ciancia riscă pedeapsa cu moartea pentru uciderea unui agent federal şi pentru violenţe comise pe un aeroport internaţional, potrivit procuraturii.
Ciancia a fost rănit în cursul atacului armat. Autorităţile nu au dorit să comunice informaţii despre situaţia sănătăţii acestuia, însă The Los Angeles Times scrie că a fost atins de gloanţe la nivelul capului şi unui picior şi că a fost spitalizat în stare gravă.
„Am descoperit într-un bilet pe care l-a scris şi semnat" că atacatorul avea în rucsac o puşcă de asalt atunci când se afla în Terminalul 3 al aeroportului de la Los Angeles, a declarat Bowdish.
Oficialul FBI a mai declarat că Ciancia "vrea să semene teroare în mintea trădătorilor" de la TSA.
Agentul Gerardo Hernandez, în vârstă de 39 de ani, care a murit împuşcat de Ciancia, a sucombat rănilor, la spital, sâmbătă înainte de prânz. El este primul membru TSA ucis la datorie de la crearea acestui organism, în urma atentatelor de la 11 septembrie.
Cuprinşi de panică, pasagerii au fugit afară din aeroport, imediat ce atacatorul a deschis focul, în Terminalul 3 al aeroportului, cu o puşcă de asalt.
Calm, el a început să meargă prin terminal în căutarea altor ţinte. Ulterior, poliţia a deschis focul asupra lui şi a reuşit să îl aresteze.
Televiziunile au arătat imagini cu panica şi haosul declanşate în timpul atacului şi după aceea, pasagerii culcându-se la pământ sau încercând să se protejeze de gloanţe în spatele bagajelor.
Trăgătorul a reuşit să treacă de controale şi să pătrundă în zona de îmbarcare, după care a fost urmărit de poliţie. Rănit într-un schimb de focuri cu poliţişti, el a fost arestat şi evacuat către un spital, într-o stare critică.
În total şapte persoane au fost rănite, dintre care şase au fost spitalizate. Însă, potrivit primarului Los Angeles-ului Eric Garcetti, trăgătorul a pregătit un adevărat masacru. "Avea peste 100 de cartuşe, cu care ar fi putut să omoare efectiv toate persoanele care se aflau în terminal astăzi (sâmbătă)", a declarat el.
Atacatorul şi-a exprimat ranchiuna faţă de TSA, potrivit presei. Poliţia a găsit asupra lui un bilet în care îşi exprima „dezamăgirea faţă de Guvern".
Într-un comunicat, FBI a anunţat că este „prematur, pentru moment, să comenteze asupra motivaţiilor" atacatorului şi că anchetatorii „nu îndepărtează şi nici nu reţin pista teroristă".
Potrivit postului NBC, atacatorul ar fi avut legături cu TSA şi ar fi vizat în mod specific agenţii Agenţiei.
Potrivit The Los Angeles Times, el îndrepta arma asupra pasagerilor şi întreba dacă erau agenţi TSA. Dacă răspunsul era negativ, pleca mai departe, a scris ziarul citând martori.
Prieteni şi membri ai familiei atacatorului au declarat că acesta ar fi putut avea tendinţe sinucigaşe, a adăugat publicaţia.
„Credem că a fost vorba despre un atacator izolat" şi „era singura persoană înarmată în acest incident", a declarat pentru presă Patrick Gannon, şeful poliţiei aeroportului.
Un martor, Brian Adamick, în vârstă de 43 de ani, a declarat pentru The Los Angeles Times că se pregătea de îmbarcare, în momentul în care a văzut oameni fugind în terminal. El a ieşit spre pistă.
La puţin timp după aceea, a fost evacuat cu un vehicul şi a văzut un angajat TSA rănit, cu sânge la nivelul gleznei, îmbarcat în autobuz. „Parcă ieşise dintr-un film", a spus Adamick.
Atacul armat a perturbat puternic traficul aerian. Aproximativ 750 de zboruri au fost afectate, dintre care 50 au fost direcţionate spre aeroporturi vecine. Celelalte au fost blocate la sol, la Los Angeles, al treilea cel mai important aeroport din ţară ca număr de pasageri transportaţi, sau în aeroporturile de plecare.
O serie de personalităţi din lumea cinematografiei şi televiziunii au fost blocate pe aeroport, inclusiv actorul James Franco, care a scris într-un mesaj postat pe contul de Twitter, pe când se afla pe pistă, „un fel de nemernic a tras (focuri de armă) în aeroport".