Directorul Secret Service Randolph, „Tex“ Alles, destituit de Trump în urmă cu două săptămâni, dezvăluie CNN
0Preşedintele american Donald Trump a dispus ca directorul Secret Service (United States Secret Service, USSS), o forţă de poliţie de elită, Randolph "Tex" Alles să fie destituit din funcţie, declară mai multe surse oficiale din cadrul administraţiei miliardarului republican pentru CNN.
Locatarul Casei Albe l-a însărcinat pe şeful său interimar de cabinet Mick Mulvaney să-l dea afară pe Alles.
Alles a rămas în funcţie, însă i s-a cerut să plece, potrivit CNN.
Directorul Secret Service a fost informat în urmă cu două săptămâni că va avea loc o tranziţie la conducerea instituţiei şi i s-a cerut să rămână în post până când va fi înlocuit, a declarat pentru CNN a sursă apropiată lui Alles.
Oficiali din cadrul Secret Service au fost surprinşi de veste, după ce au aflat-o de la CNN, potrivit acestei surse.
O sursă din anturajul lui Alles a declarat că îndepărtarea sa di post nu are legătură cu examinarea Secret Service, după ce o femeie chineză a intrat în mod ilegal în clubul lui Trump de la Mar-a-Lago având asupra sa un paţaport chinez şi un dispozitiv USB care conţinea fişiere malware.
Trump afirma în urmă cu cinci zile, după incidentul de la Mar-a-Lago, că ”nu poate fi mai fericit de Secret Service".
”Secret Service a făcut o treabă fantastică din prima zi. (Sunt) foarte fericit cu ei”, a răspuns el la un eveniment, la Casa Albă, când a fost întrebat de presă despre intusa de la clubul său de golf.
Directorul Secret Service se află în subordinea directă a secretarului Securităţii Interne Kirstjen Nielsen, care a demisionat duminică, în urma unor presiuni tot mai puternice din partea luiTrump.
Directorul supervizează activitatea Secret Service atât în privinţa protecţiei, cât şi a investigaţiilor.
”Are loc o epurare aproape sistematică în a doua cea mai mare agenţie de securitate naţională a ţării”, a declarat pentru CNN un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei.
Directorul Serviciilor însărcinate cu Cetăţenia şi Imigraţia (CIS) Francis Cissna şi avocatul general al Departamentului securităţii Interne John Mitnick urmează să plece în curând, iar Casa Albă are în vedere şi alte demiteri.
Trump l-a împuternicit în ultimele săptămâni pe Stephen Miller să conducă politicile cu privire la frontieră ale Guvernului, ”iar el îi pune în aplicare planul” care constă într-o ”decapitare totală” a conducerii Departamentului Securităţii Interne, au declarat oficiali pentru CNN, care nu face alte precizări.
Nici Secret Service şi nici Casa Albă, contactate de CNN, nu au comentat imediat aceste informaţii.
Alles a făcut anterior parte din conducerea Serviciului Vămilor şi Protecţiei Frontierei (Customs and Border Protection, CBP), unde a condus de asemenea Operaţiunile Aeriene şi Maritime.
El este un veteran din Corpul Puşcaşilor Marini, din care face parte de 35 de ani.