Barack Obama, hotărât să coopereze cu republicanii
0Preşedintele american Barack Obama s-a declarat miercuri hotărât să coopereze în următorii doi ani cu adversarii săi republicani, a căror victorie în alegerile de ieri, informează Agence France Presse (AFP).
„Aştept cu nerăbdare să lucrez cu noul Congres în următorii doi ani într-un mod constructiv”, a afirmat liderul american într-o conferinţă de presă la Casa Albă, după ce a recunoscut că republicanii „au avut o seară bună”, potrivit sursei citate.
.Alegerile de la jumătate de mandat din Statele Unite au adus marţi o victorie detaşată taberei republicane, a adăugat Obama car a îndemnat din nou Congresul să adopte o reformă vizând sistemul imigraţiei.
În ceea ce priveşte politica externă, liderul de la Casă Albă a anunţat că va cere Congresului, în mod oficial, să dezbată o autorizaţie de recurgere la forţă împotriva grupului Stat Islamic.
„Lumea trebuie să ştie că SUA sunt unite în acest efort, iar bărbaţii şi femeile din armata noastră merită sprijinul nostru clar şi unit”, a subliniat preşedintele american. În plus, Obama a amintit şi de negocierile între marile puteri şi Teheran asupra dosarului nuclear iranian. Liderul a american a precizat că preferă „să nu existe niciun acord, decât să avem un acord” nefavorabil.
Vineri, la Casa Albă va fi organizată o întâlnire cu liderii democraţi şi republicani pentru a vorbi de proiectele de viitor.