VIDEO Avion de pasageri furat, prăbuşit în Seattle, Statele Unite ale Americii. Două avioane militare l-au escortat în timpul zborului care a durat o oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion de pasageri al Alaska Airlines, furat de un angajat al companiei, s-a prăbuşit lângă Seatle, în Statele Unite ale Americii.

UPDATE 11:44 Poliţia locală a respins ipoteza unui act terorist, afirmând că bărbatul care a furat avionul avea tendinţe sinucigaşe şi a acţionat singur. Deocamdată, autorităţile nu au furnizat detalii despre modul în care acesta a reuşit să ridice aparatul de zbor de la sol, relatează AFP, preluată de dhnet.be. Potrivit dpa international, deşi autorităţile locale au afirmat iniţial că bărbatul, în vârstă de 29 de ani, era mecanic, compania aeriană a declarat ulterior că acesta era agent de servicii la sol, o poziţie ce presupune dirijarea avioanelor spre porţi şi gestionarea de bagaje. 

UPDATE 8:50 Două avioane militare F15 au urmărit aeronava care a decolat fără autorizare şi care s-a prăbuşit pe insula Ketron. Potrviti unui şerif local citat de ABC News, cele două avioane militare nu au fost implicate în prăbuşirea aeronavei.

Avionul Bombardier Q400 a zburat timp de circa o oră înainte de a se prăbuşi.

Angajatul care a furat avionul avea 29 de ani şi a fost descris drept „sinucigaş“ de acelaşi şerif.

***

Avionul nu transporta pasageri, din primele informaţii.

Un angajat al Alaska Airlines a urcat fără autorizare, vineri noapte, la bordul unui avion Bombardier Q400 de pe aeroportul Seattle-Tacoma şi a decolat, dar aparatul s-a prăbuşit la circa 50 de kilometri de aeroport, au anunţat autorităţile, potrivit New York Times.

Imagine indisponibilă

Imagini de la locul prăbuşirii. Foto Abcnews.go.com.

Alaska Airlines a anunţat, într-un mesaj pe Twitter, că avionul furat era un Bombardier Q400 al subsidiarei sale Horizon Air. Compania a a anunţat că nu are informaţii despre prezenţa unor pasageri la bord, în afara pilotului.

Presa locală a transmite că pilotul ar fi comunicat cu turnul de control şi le-ar fi spus controlorilor că are probleme tehnice. Bărbatul ar fi fost sfătuit să evite zonele populate şi să zboare deasupra apei. În cele din urmă aeronava s-a prăbuşit.

Din imaginile publicate de martori, avionul ar fi fost urmărit de cel puţin o aeronavă militare.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite