Şeful Amazon, Jeff Bezos, acuză publicaţia National Enquirer de şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Bussines Insider
FOTO Bussines Insider

Cel mai bogat om al planetei, Jeff Bezos, l-a acuzat pe proprietarul publicaţiei National Enquirer că a încercat să-l şantajeze cu nişte fotografii sensibile, relatează BBC.

Potrivit lui Bezos, compania mamă a revistei, American Media Inc. (AMI), a vrut ca acesta să renunţe la o investigaţie asupra modului în care compania a obţinut mesajele sale private.

Luna trecută, Bezos şi soţia sa au declarat că urmează să divorţeze. Anunţul celor doi a venit cu puţin înainte ca National Enquirer să transmită materiale despre aventurile şefului Amazon.

Într-un articol de blog publicat joi, Bezos a afişat un e-mail despre care a spus că a fost trimis la intermediarii săi de către reprezentanţii AMI, în care aceştia erau ameninţaţi că se vor publica „fotografii intime” cu Bezos şi fosta sa prietenă, Lauren Sanchez.

Miliardarul a precizat că AMI a vrut ca el să facă o „declaraţie publică falsă” cum că atenţia mediatică din partea publicaţiei National Enquirer asupra sa şi a amantei sale nu a fost motivată politic.

„Decât să cad capcană extorcării şi şantajului, am decis să public exact ceea ce mi-au trimis, în ciuda costurilor personale şi a umilinţei”, a precizat Bezos.


Acesta din urmă a menţionat şi presupuse legături între AMI şi preşedintele SUA, Donald Trump.

Bezos, care deţine şi Washington Post, a declarat că ziarul i-a generat o serie de inamici publici, printre care şi Donald Trump, care este prieten cu şeful AMI, David Pecker.

AMI a recunoscut recent că a lucrat în colaborare cu membrii din campania prezidenţială a lui Donald Trump pentru a plăti 150.000 de dolari unui model Playboy pentru a păstra liniştea în privinţa unei aventuri cu Trump.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite