Un scriitor-soldat din tagma „spiriduşilor“ lui Putin propune alipirea Donbasului şi Transnistriei la Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Zahar Prilepin, un fost soldat al Kremlinului în Ucraina, propune alipirea Donbasului şi Transnistriei la Rusia.

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe ştampilele de vot privind modificarea Constituţiei Federaţiei Ruse, că Vladimir Putin şi oamenii săi de la Kremlin îşi scot spiriduşii politici la înaintare.

„Pentru Adevăr”, un partid înfiinţat recent de scriitorul-soldat Zahar Prilepin, a venit cu iniţiativa alipirii Donbasului (Ucraina), Transnistriei (Republica Moldova), Abhaziei şi Osetiei de Sud (Georgia) la Rusia.

Noul partid, care se plasează pe eşichierul stângii conservatoare, vrea încorporarea în Rusia a oricărui teritoriu care s-a pronunţat în proporţie de 75% în acest sens.

„Pledăm pentru recunoaşterea imediată a Republicii Populare Doneţk, Republicii Populare Lugansk, Republicii Moldoveneşti Nistrene şi includerii lor în Rusia ca urmare a referendumurilor. Suntem în favoarea aderării imediate Abhaziei şi Osetiei de Sud la Federaţia Rusă, în baza unor referendumuri”, a declarat Prilepin.

Evocând aceste presupuse referendumuri, scriitorul rus face referire de fapt la un instrument de presiune folosit de Kremlin în foste republici sovietice pentru a le ţine sub control şi în stare permanentă de tensiune în ciuda retoricii oficiale pentru pace.

În Transnistria, de exemplu, 98% din votanţi s-ar fi pronunţat la 17 septembrie 2006 pentru separarea de Republica Moldova şi o potenţială integrare pe viitor în Rusia. Contestat şi neacceptat de comunitatea internaţională, acest referendum a fost recunoscut în schimb de Parlamentul rus. Actul a fost urmat de apeluri la integrare, rostite frecvent de pionii Kremlinului în scopul de a crea artificial o problemă şi de a o menţine pe agendă.

Zahar Prilepin este unul dintre noile personaje acceptate de Kremlin pe scena politică a Rusiei doar pentru a da impresia de diversitate şi competiţie, dar şi pentru a fragmenta opoziţia.

„Kommersant” îl prezintă ca un om care apără valorile tradiţionale şi luptă pentru expansiunea Rusiei.

Prilepin a luptat în Cecenia şi alături de separatiştii proruşi din Donbas, care şi-au început rebeliunea împotriva Ucrainei la scurt timp după ce Rusia a anexat Crimeea încălcând acordurile internaţionale.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite