Olimpiada furată: cum s-au îmbogăţit apropiaţii lui Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin (stânga) în staţiunea turistică de la Soci. FOTO Reuters
Vladimir Putin (stânga) în staţiunea turistică de la Soci. FOTO Reuters

Jocurile Olimpice de la Soci au fost o oportunitate fără precedent pentru apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin de a-şi umple buzunarele. Liderul opoziţiei, fostul vicepremier Boris Nemţov, susţine că aceştia au umflat costurile cu aproximativ 26 de miliarde de dolari.

Soci din 2014 va costa Rusia circa 50 miliarde de dolari, de peste patru ori decât estimările iniţiale, ceea ce face ca acest eveniment să fie cea mai scumpă olimpiadă din istorie. 

Decizia de a organiza olimpiada de iarnă într-o staţiune subtropicală, cunoscută şi  sub numele de „Riviera rusă“ a fost de la început o afacere păguboasă. Şi asta deşi pârtiile din staţiunea montană învecinată Krasnaia Poliana sunt acoperite de zăpadă naturală în luna februarie. Ceea ce nu se poate spune şi despre cele din apropierea Mării Negre, suţin specialiştii.

Organizatorii au fost nevoiţi să strângă zăpada încă de anul trecut şi să pună în funcţiune 400 de tunuri de zăpadă. Suma la care au ajuns Jocurile de la Soci este uriaşă pentru o Olimpiadă de iarnă, mai ales dacă ţinem cont de faptul că bugetul iniţial a fost de 12 miliarde de dolari. Costurile au crescut foarte mult, pentru că pe lângă arenele sportive, organizatorii au trebuit să investească serios în infrastructură.

Corupţie la nivel înalt

Jocurile Olimpice de la Soci au fost o oportunitate fără precedent pentru hoţi, spune fostul viceprim-ministru şi lider al opoziţiei, Boris Nemţov. El susţine că aproximativ 26 miliarde dolari sunt costuri false care au intrat în buzunarul contractorilor, mulţi dintre ei apropiaţi ai lui Putin. De realizarea noii căi ferate de 31 de kilometri ce leagă oraşul de la malul mării Adler de staţiunea de schi Krasnaia Poliana s-a ocupat Vladimir Iakunin, un fost general KGB şi prieten al lui Putin care conduce Căile Ferate Ruse. Noua cale ferată rapidă spre Soci a costat aproximativ 8,7 miliarde de dolari, mai mult decât i-au costat pe canadieni Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, în 2010, susţine Nemţov. Cu această sumă, scrie publicaţia rusă „Esquire“, Rusia ar fi putut pava noua rută cu icre negre. ;

Vânătoare de „văduve negre“

Autorităţile ruse au dat în urmărire cinci presupuşi terorişti islamişti care ar pregăti atentate cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci. Autorităţile ruse suspectează că trei tinere islamiste pregătesc atentate în oraşul Rostov-pe-Don, unde torţa olimpică urmează să ajungă miercuri, în drumul spre Soci. Suspectele sunt Zaira Alieva, în vârstă de 26 de ani, Jannet Ţahaeva, în vârstă de 34 de ani, originare din Republica rusă Daghestan, şi Oksana Aslanova, în vârstă de 26 de ani, din Turkmenistan. În plus, sunt daţi în urmărire doi presupuşi terorişti islamişti - Ruslan Saufutdinov, în vârstă de 21 de ani, şi Murad Musaev, în vârstă de 25 de ani. Iniţial, FSB-ul dăduse în urmărire doar o „văduvă neagră“, pe Ruzanna Ibragimova, în vârstă de 22 de ani. Postere cu chipul tinerei  au fost distribuite în toate hotelurile din staţiunea de la Marea Neagră, precum şi în aeroport. 

„Centrul Media Olimpic – 1,5 miliarde de ruble. Ruşinea internaţională – nepreţuită.”

image

O fotografie a unei băi cu două toalete din staţiunea olimpică de la Soci, distribuită pe reţelele sociale de BBC, a declanşat un val de reacţii dezaprobatoare ale internauţilor faţă de autorităţile ruse, care au cheltuit o sumă record pentru a organiza Jocurile Olimpice de Iarnă din acest an. În dezbatere s-au implicat şi activiştii pentru respectarea drepturilor homosexualilor, care au ironizat erorile autorităţilor ruse.

Imaginea făcută la Centrul Biatlon de către corespondentul BBC Steve Rosenberg a fost preluată de internauţii din toată lumea, dar şi de disidentul Alexei Navalnîi, cunoscut drept principalul opozant al preşedintelui Vladimir Putin. Fotografia a stârnit şi umorul internauţilor,

„Văd dublu în baia bărbaţilor de la Centrul Olimpic pentru Biatlon”, a scris pe Twitter corespondentul BBC.

„Două toalete – 28.000 de ruble (825 de dolari)”, a scris un blogger care a preluat imaginea. „Centrul Media Olimpic – 1,5 miliarde de ruble. Ruşinea internaţională – nepreţuită.”

Alţi internauţi s-au amuzat pe seama controversatei legi împotriva „propagandei gay”de la intrarea ei în vigoare, numeroşi lideri de opinie, vedete şi oficiali din toată lumea au cerut boicotarea Jocurilor Olimpice din februarie, în semn de protest.

„Aşa au înţeles ei (ruşii) nevoile minorităţii sexuale”, a scris un internaut prin intermediul contului său de Twitter.

SUA trimit nave în Marea Neagră

Cu toate că preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că securitatea la Olimpiadă va fi asigurată de  40.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine, americanii par a fi cei mai impacientaţi de eventuale atentate ale islamiştilor din Caucazul de Nord. SUA vor trimite nave militare în Marea Neagră care vor evacua cetăţenii americani, în cazuri de necesitate.

image
Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite