Noi cu cine votăm, cu ruşii ori cu americanii?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

(Sau pe cine aşteptăm, de fapt...) Voi încerca o abordare logică şi totodată sentimentală a arzătoarei chestiuni (mă refer, desigur, la criza ucraineană), puţintel diferită faţă de cele prezente în paginile ziarelor din zilele acestea, destule fiind analizele (prea) sofisticate pe această temă.

Multe dintre ele excelente, extrem de binevenite şi de instructive, mai ales că subiectul e pe cât de greu de înţeles, de către noi, muritorii obişnuiţi, pe atât de exploziv – la propriu, din nefericire – şi de important pentru soarta ţării noastre, pe termen lung.

M-am întrebat adesea de unde provine gradul surprinzător de înalt de simpatie pe care Rusia şi îndeosebi preşedintele ei, locotenent-colonelul KGB Putin, îl au în rândurile noastre, ale românilor, şi nu de azi, de ieri...

Cum se explică că – practic – singurul nostru duşman istoric "în viaţă", ţara ( în toate regimurile ei!) care a făcut cel mai mare rău României, de-a lungul veacurilor (pe lângă care Turcia, Ungaria sau Germania sunt de-a dreptul "de treabă"), un imperiu ce nu se mai satură şi învaţă minte, are mulţi adepţi printre conaţionalii mei...

Cum putem, marea noastră majoritate, să ne bucurăm de beneficiile democraţiei liberale, cu toate metehnele şi balcanismele ei neaoşe, şi în acelaşi timp să nu conştientizăm pe deplin că libertatea nu e – nicăieri, niciodată! – nici întâmplătoare, nici naturală, nici gratuită, că au murit milioane de oameni pentru ca eu să pot, de pildă, scrie acum rândurile acestea nocturne şi dumneavoastră să le puteţi citi – sau nu – , într-o libertate pentru care, tot cvasi-majoritatea noastră n-am pierdut – vorba aceea – nici măcar un nasture...

Să fie oare fascinaţia teribilă a puterii brute, animalice, pe care o emană (veşnic) barbarii de ruşi şi ai lor tătuci? Să fie anti-americanismul facil, moftul acesta (intelectual) postbelic devenit boală grea?...Sau doar o crasă inconştienţă, o incapacitate cronică, poate genetică, de a ne (re)cunoaşte şi proteja interesele elementare, individuale şi/sau naţionale? 

Să fie un fel de "sindrom Stockholm", ce funcţionează la scară natională, venind de undeva din străfundurile memoriei noastre colective?

Ştiu ca votăm de 25 de ani în politica internă cu fundul (dacă ar fi cu inima, ar fi grozav) şi că prietenii noştri adevăraţi nu ne sunt vecini (ucrainienii ne iubesc un picuţ mai mult decât ungurii...), dar, totuşi, nici atunci când se întamplă lucruri care ameninţă însăşi fundamentul existenţei noastre ca naţiune liberă nu putem măcar gândi ("vota") corect?!...Mai ales că altceva, mare lucru, nu putem face...

Uităm, ingraţi, fără scuze, sau cel mai adesea fără ca măcar să ştim (chiar aşa, oare ce credeti că e mai grav?...) că nu mai demult de ultimul veac o mare parte a strămoşilor noştri au simpatizat cauza Germaniei imperiale sau a celei naziste, şi că fara jocul istoriei şi norocul geografiei nu ne-am fi regăsit azi în marea familie a naţiunilor democratice, cu toate că sute de mii de români (eroi, pentru care vărs acum o lacrimă) s-au jertifit pentru ca noi să putem face pe deştepţii azi...

image

Monumentul Eroilor Români din Bălţi, aşa cum era el odinioară

Categoric, o importantă parte a opiniei publice româneşti este raţională şi responsabilă. Tocmai de aceea e de datoria lor să spună şi celorlalţi, românilor la fel de patrioţi, ce suferă însă de orbul găinii, că sunt momente în viaţa unei ţări când "interesul poarta fesul", când trebuie sa facem, din nou şi din nou, cât se poate de necesar şi de legitim, fără să ne pierdem simţul critic, alegerea corectă (chit că e doar simbolică şi interioară), dacă nu pentru păcătoşii de noi, barem pentru libertatea şi viitorul copiilor noştri sau pentru memoria celor care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem avea capricii acum!

Chiar dacă mintea unei naţiuni nu e suma minţilor cetăţenilor ei, sufletul ei este...

P.S. Un sfat ce se doreşte cuviincios şi bine cumpănit: nu blamaţi (prea repede) Europa şi America pentru că nu pun ursul rusesc cu botul pe labe, nu vă lăsaţi cuprinşi de defetism şi dezamăgire, lucrurile nu stau chiar aşa cum par!... Răsfoind din memorie pagini de istorie, la care recurg de fiecare dată când mă sfâşie astfel de îndoieli, încrederea mea în puterea lumii libere e neştirbită...deocamdată...

Postfaţă

Citind comentariile, socotesc necesar să adaug că nu o "competiţie" sau nenumărate comparaţii între Rusia si SUA, de la (18)'48 încoace, am intenţionat să stârnesc printre cititori si opinenţi. "America" de aici (ca şi "votul" nostru) e mai mult o metaforă, reprezintă sistemul democraţiilor liberale, capitalismul occidental, una din cele două mari opţiuni posibile, şi nu puterea numită SUA. În schimb Rusia şi Putin, ca de altfel şi ezitările noastre sofistice de a ne identifica interesele şi prietenii, au sensuri cât se poate de reale şi de triste.

Sent from my iphone (ca să nu uit cumva cu cine "votez"...) 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite