Marşuri şi proteste în toată Rusia, la un an de la asasinarea lui Boris Nemţov VIDEO
0
La împlinirea unui an de la asasinarea fostului lider al opoziţiei ruse, Boris Nemţov, la Moscova şi în alte oraşe din Rusia au fost organizate marşuri şi mitinguri în memoria fostului politician, cunoscut ca un critic înverşunat al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Peste 24 de mii de persoane au mersîn marş astăzi pe străzile Moscovei pentru a comemora un an de la asasinarea opozantului rus Boris Nemţov.
La marş au participat copiii lui Nemţov, foşti colegi dar şi oameni simpli din Moscova. În timp ce organizatorii anunţă zeci d mii, poliţia susţine că la manifestaţie au participat până la 7 mii de persoane.
Dis-de-dimineaţă la locul unde a fost asasinat Nemţov, au venit ambasadori ai ţărilor occidentale, personalităţi din federaţia Rusă şi simpli oameni, care au depus coroane de flori şi au aprins lumânări.
Oamenii au purtat în mâini, pancarde cu inscripţie „luptă”, fotografii ale lui Boris Nemţov, drapele ale Federaţiei Ruse. unii au purtat pe spate ţinte de ochit.
Un omagiu i-a fost adus lui Nemţov şi lângă memorialul de pe podul "Bolşoi Moskvoreţki", unde acum un an, politicianul a fost omorât.
La manifestaţiile de comemorare au participat şi ambasadori ai mai multor state europene.
Boris Nemţov a fost împuşcat mortal în noaptea de 27 februarie 2015 în apropiere de Kremlin.
În luna ianuarie a acestui an, Comitetul rus de anchetă a anunţat că a încheiat investigaţia în cazul asasinării lui Nemţov.
Nemţov, în vârstă de 55 de ani, fost premier, a fost împuşcat la 27 februarie 2015, în apropiere de zidul Kremlinului, în timp ce se întorcea acasă cu iubita lui de la un restaurant.
Anchetatorii au acuzat un grup de ceceni pentru crimă. Dar susţinătorii lui Nemţov spun că suspecţii nu au sunt decât asasini plătiţi că îl ucidă pe criticul vehement al preşedintelui Vladimir Putin şi că cel care a dat ordinul nu a fost identificat încă.
"Nemţov a fost ucis pentru că a spus adevărul despre Putin", a spus unul dintre participanţii la marş, Irina Vorobîova, în vârstă de 60 de ani. "Era un opozant politic vrednic al lui Putin, dar l-a insultat", a adăugat ea.
Vorobîova, la fel ca mulţi alţii de la marş, crede că Ramzan Kadîrov, liderul cecen sprijinit de Kremlin, a ordonat uciderea lui Nemţov pentru a-i face pe plac lui Putin. Kadîrov a negat orice implicare, dar l-a descris pe unul dintre suspecţi drept "un adevărat patriot rus".
Autorităţile au încercuit cu un gard metalic centrul Moscovei şi au desfăşurat un număr impresionant de poliţişti şi jandarmi.
Cinci suspecţi, arestaţi în Cecenia, sunt acuzaţi, în prezent, de omor la comandă.
Rudele politicianului s-au arătat însă sceptici faţă de anchetă şi susţin că asasinatul a fost comandat de către oficiali ruşi de rang înalt.
Liderul de la Groznîi, Ramzan Kadîrov a declarat că fostul opozant rus, Boris Nemţov nu-l deranja cu nimic şi că acesta nu era de „nivelul său”, anunţă ria.ru.
Anterior Kadîrov declara că este gada să dea depoziţii în cazul asasinatului lui Nemţov. Presa rusă a scris că între asasinarea lui Nemţov şi Kadîrov ar fi o legătură, dat fiind faptul că Ruslan Eremeev, un apropiat al acestuia este considerat comanditarul omorului.
Familia lui Nemţov a solicitat în repetate rânduri interogarea lui Eremeev, dar în zadar, potrivit unor surse acesta s-ar ascunde în Cecenia sub protecţia lui Kadîrov.