Şeful SIE estonian: O reţea de agenţi de influenţă lucrează pentru agenda Rusiei în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mikk Marran, directorul general al Serviciului Estonian de Informaţii Externe FOTO Siim Lõvi/ ERR
Mikk Marran, directorul general al Serviciului Estonian de Informaţii Externe FOTO Siim Lõvi/ ERR

Persoane publice din diferite ţări lucrează ca „agenţi de influenţă“ pentru promovarea intereselor Rusiei în lume, semnalează directorul Serviciului Estonian de Informaţii Externe.

Trolii şi dezinformarea pe internet au ţinut adesea în ultimii ani prima pagină a ziarelor occidentale în relatările lor despre instrumentele folosite de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a-şi promova interesele. Însă Kremlinul mai dispune de un mijloc de influenţă, un mijloc constituit din oameni cu priză la public. Iar importanţa lor creşte tot mai mult în contextul consolidării măsurilor cibernetice şi adoptarea unui cadru pentru combaterea ştirilor false răspândite în mediul virtual, măsuri luate de teama influenţării alegerilor, pe fondul suspiciunilor puternice că Rusia s-ar putea implica şi în influenţarea legislativelor americane interimare pentru Congres din luna noiembrie.

Agenţii de influenţă

Mikk Marran, şeful spionajului extern estonian, spune că agenţia sa a identificat mai multe persoane publice care activează ca „agenţi de influenţă“ în slujba spionajului rusesc. Este o reţea formată din politicieni, jurnalişti, diplomaţi, oameni de afaceri etc. şi folosită pentru „impunerea planului“ statului rus, atrage atenţia el. Totul face parte dintr-un joc pe termen lung.

„Am identificat o reţea de politicieni, jurnalişti, diplomaţi, oameni de afaceri care sunt de fapt agenţi de influenţă ai Rusiei“, a declarat Marran în marja Forumului de Securitate de la Aspen (Colorado), desfăşurat în perioada 18-21 iulie.

Potrivit spuselor sale, aceştia sunt ademeniţi cu „susţinere politică, atenţie mass-media, oportunităţi exclusive de afaceri şi sprijin financiar“. Referindu-se la cazul politicienilor, şeful SIE estonian a precizat că unii dintre ei au acţionat ani buni la nivel local iar acum sunt membri ai unor foruri legislative şi guverne naţionale, mai ales din Uniunea Europeană.

Mikk Marran a refuzat să dezvăluie nume de persoane publice din străinătate aflate în buzunarul Moscovei, dar intervenţia sa a stârnit interes peste Atlantic, unde procurorul special Robert Mueller încearcă să stabilească dacă au existat legături între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova în vederea câştigării scrutinului prezidenţial american din 8 noiembrie 2016. Rusia neagă orice amestec în alegerile din Statele Unite în vederea influenţării candidaturii lui Trump în detrimentul celei a democratei Hillary Clinton, dar patru foşti membri importanţi ai echipei republicanului sunt inculpaţi în ancheta rusă.

Fostul director al Departamentului de Securitate Naţională, James Clapper, a sugerat joi că nu s-ar mira ca Rusia să fi ajuns chiar şi în Casa Albă.

Bill Browder, directorul executiv al organizaţiei Hermitage Capital şi forţa motrice din spatele Actului Magnitsky, care permite Washingtonului să refuze vize şi să îngheţe averile oficialilor rusi consideraţi a fi corupţi sau că ar încălca drepturile omului a declarat că suspectează că şi în Congresul SUA ar fi oameni care fac jocul Rusiei.

„Fac ceea ce li se transmite“

În opinia lui Marran, Rusia încearcă acum să capete imaginea unei ţări respectate şi să iasă din izolarea internaţională în care a intrat după anexarea Peninsulei Crimeea de la Ucraina, în martie 2014.

Occidentalii au răspuns acestui act de agresiune cu o serie de sancţiuni economice, care au fost denunţate constant de Moscova. Reprezentanţii statului rus şi acoliţii lor, atât interni, cât şi externi, au catalogat aceste sancţiuni drept contraproductive şi au pledat pentru retragerea lor.

„Ei fac ceea ce li se transmite. Putem vedea clar că aceşti oameni impun planul de acţiune“ al statului rus, a subliniat estonianul.

„Un joc pe termen lung“

Mikk Marran nu este la prima intervenţie despre agenţii de influenţă din străinătate ai Rusiei. Acum două luni, el a tratat acest subiect într-un articol pentru The Cipher Brief, o platformă online cu dezbateri pe teme de securitate.

În opinia sa, Moscova depune eforturi pentru instalarea la putere a unor guverne pro-ruse în Europa. Două fronturi sunt utilizate în acest demers: o reţea de agenţi de influenţă şi creşterea capabilităţii de colectare a informaţiilor.

Agenţii de influenţă trebuie să facă declaraţii politice atractive, în acord cu naraţiunea Kremlinului, să ia decizii favorabile Moscovei, în caz că ajung într-o poziţie care să le permită acest lucru, sau să contribuie pur şi simplu la răspândirea dezinformării.

„Rusia joacă pe termen lung, în speranţa că va se va ajunge la înmulţirea guvernelor pro-ruse în Europa“, observă Mikk Marran.

„Este important de menţionat că Kremlinul nu face nicio diferenţă între vremea de pace şi vremea de război. Confruntarea informaţională este constantă“, conchide el.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite