Spania: David Bisbal: "Profesia nu mă împiedică să beau o bere într-un bar”
0Cântăreţul spaniol, a lansat cel de-al patrulea album, „Sin mirar atras” („Fără a privi în urmă”). Mai mult de jumătate din piese sunt compoziţie proprie.
Într-un interviu acordat portalului spaniol „20minutos.es”, cu ocazia lansării celui de-al patrulea album, David a asigurat că, în aceste momente, este fericit şi împlinit, atât în plan profesional, cât şi în viaţa privată. El a mărturisit că nu a renuţat la vechile obiceiuri, cum ar fi acela de a ieşi la o bere cu prietenii, deşi este persoană publică.
David a mărturisit că îi place să petreacă timpul liber practicând sport, iar pescuitul este una dintre pasiunile sale. Cântăreţul a spus că a trăit din plin candidatura Madridului la Jocurile Olimpice şi că s-a întristat puţin când Rio de Janeiro a fost declarat drept gazdă în 2016.
În scurt timp, Bisbal va deveni tatăl unei fetiţe, iar acest eveniment important din viaţa sa l-a inspirat pentru scrierea uneia dintre piesele de pe acest nou album. Artistul a declarat că el şi soţia sa, Elena Tablada, nu au stabilit încă numele micuţei.
Au trecut deja opt ani de la apariţia tânărului cu părul lung şi buclat pe micile ecrane. David Bisbal, originar din Almeria, a provocat atunci un „boom” mediatic, înnebunind întreaga Spanie cu mişcările sale pe scena concursului „Operacion Triunfo”.