Românii, afectaţi de recesiune
0Principalele barometre ale economiei italiene anunţă un declin economic şi foarte mici şanse de redresare în viitorul apropiat. Inflaţia a fost calculată pentru anul în curs la 1,7%, pe
Principalele barometre ale economiei italiene anunţă un declin economic şi foarte mici şanse de redresare în viitorul apropiat. Inflaţia a fost calculată pentru anul în curs la 1,7%, pe fondul scăderii consumului şi al creşterii preţurilor de producţie.
Cei care resimt primii mersul prost al economiei sunt imigranţii. Câştigurile lor sunt raportate la nivelul de bunăstare al ţării de adopţie, ei fiind cei care preiau sarcinile "ingrate". În actualele condiţii, mulţi români se întreabă dacă alegând Italia au luat o decizie înţeleaptă.
Iulian Manta, sindicalist român de la Feneal - UIL, este permanent în contact cu românii şi problemele lor. "Toţi românii cu care mă întâlnesc se plâng că nu mai este cum era odată, mai ales cum era pe vremea lirei (moneda italiană înaintea introducerii monedei europene, n.r.).
Marea lor majoritate nu mai pot să strângă bani şi ajung cu greu la sfârşitul lunii", spune Manta. Pentru primele trei luni ale anului, în Peninsulă s-a cumpărat cu 5,5% mai puţină pâine, un procent similar pentru legume şi verdeţuri, cu 3,4% mai puţină carne de vită, în timp ce consumul de ulei de măsline s-a diminuat cu 5%. "Se vede cu ochiul liber că e recesiune economică, nu era nevoie de cifre", se plânge Alexandru Cuzmici, mic întreprinzător din Roma.