Cum a pierdut Europa influenţa asupra Africii

Analiştii consideră că anul 2007 a marcat începutul sfârşitului dominaţiei ţărilor europene asupra fostelor colonii istorice de pe cel mai sărac continent . Ţările bătrânului

Analiştii consideră că anul 2007 a marcat începutul sfârşitului dominaţiei ţărilor europene asupra fostelor colonii istorice de pe cel mai sărac continent .

Ţările bătrânului continent pierd teren în Africa, locul lor fiind luat de China, India, chiar Emiratele Arabe Unite. Moştenirea colonială începe să nu mai fie parte a identităţii africane, iar instituţiile de tip european de pe continentul negru ar putea intracurând în criză de legitimitate.

ntru relaţiile euro-africane, scrie publicaţia germană "Internationale Politik-Global Edition". În general, Africa nu este văzută cu ochi buni în presa din Europa. În Kenya, falsificarea alegerilor a dus la tulburări etnice. În Africa de Sud, tensiunile politice au dus la promovarea populistului Jacob Zuma în fruntea Congresului Naţional African.

Aceste evenimente, printre altele, dau impresia că însuşi modelul statelor africane este în pericol, nemaivorbind despre eterneleprobleme ale unor ţări precum Sudan, Somalia sau Congo. Nici Europa nu este bine văzută de presa africană.

Presiunea exercitată de Uniunea Europeană asupra guvernelor africane pentru a semna noi acorduri privind comerţul liber, continua criză legată de migraţia ilegală şi reticenţa instituţiilor europene de a trata cu corespondentele africane au creat impresia că Europa nu este un partener demn de încredere pentru un continent care caută să-şi redefinească locul în lume. Această criză reciprocă de percepţie între Africa şi Europa este reală şi 2007 ar putea fi anul în care continentul european a pierdut dominaţia pe care a avut-o cândva asupra continentului negru.

Pierderea acordurilor de liber schimb

Controversa privitoare la comerţul liber şi Acordurile de Parteneriat Economic (EPA) nu reprezintă principala sursă a neîncrederii mutuale între cele două continente. Sub influenţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care a dorit să demonteze sistemul de comerţ preferenţial pentru 78 de foste colonii europene, UE a decis ca sfârşitul lui 2007 să devină termenul final pentru semnarea de acorduri de liber schimb în ambele direcţii.

Acestea ar fi însemnat o deschidere totală a pieţelor europene şi deschiderea a 80% din pieţele africane după o perioadă de tranziţie de zece ani. Sistemul a fost respins de multe state din Africa. Guvernele locale se temeau de pierderea veniturilor provenite din taxele vamale, care însemnau circa un sfert din câştigurile statelor africane, iar comunităţile de afaceri se temeau de competiţia neloială a importurilor europene subvenţionate.

Continentul-problemă, în ochii europenilor

Analiştii spun că singurul lucru pe care Europa îl face mai bine ca alţii în Africa este intervenţia militară. Acţiunile forţelor UE (EUFOR), în Republica Democratică Congo au fost un succes în timpul alegerilor din 2006. O forţă EUFOR şi mai mare a fost propusă de Franţa pentru a asigura securitatea refugiaţilor din taberele din Darfur (estul Ciadului) şi a stopa războiul civil din regiune şi din nord-estul Republicii Central-Africane.

Dar misiunea ciadiană a fost un eşec, deoarece multe ţări UE, inclusiv cele mari, precum Marea Britanie şi Germania, au refuzat din start să participe. Africa suferă pentru că este văzută drept o problemă. Acesta este motivul esenţial pentru care îndepărtarea Continentului negru de Europa se produce atât de rapid şi decisiv. Prezenţa controversatului preşedinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, la summitul UE-Africa de la Lisabona, din decembrie 2007, este dovada unei alte neînţelegeri între cele două continente.

Niciun summit UE-Africa nu a mai avut loc din 2000 până în 2007, deoarece Europa a refuzat mereu prezenţa preşedintelui zimbabwean. Anul trecut, Portugalia a acceptat ca partea africană să decidă cine s-o reprezinte. Gordon Brown a spus însă că nu va veni, dacă va fi prezent Mugabe. Astfel de atitudini nu sunt agreate de mulţi africani. Chiar dacă brutalitea lui Mugabe faţă de poporul său nu este văzută cu ochi buni, africanii nu vor să audă aceasta de la europeni.

De ce este China noua parteneră a Africii

Unul dintre motivele pentru care China este acceptată ca partener nu numai în afaceri, ci şi în politică este că această ţară asiatică nu consideră Africa o problemă, ci o oportunitate.

În ultimele luni, China a semnat un număr impresionant de acorduri de investiţii cu Africa de Sud, iar în Congo a preluat concesiuni pentru exploatări miniere în schimbul unor investiţii pentru infrastructură în valoare de 6,5 miliarde dolari. Nicio firmă sau guvern european nu a făcut afaceri de o asemenea amploare în Africa.
Firmele europene se plâng că societăţile chineze se bucură de susţinerea statului, în timp ce guvernele europene nu le susţin investiţiile pe continentul african. Europa preferă să rămână dependentă de gazul natural rus şi petrolul din Orientul Mijlociu, în loc să-şi extindă implicarea în sectorul african, cum fac Statele Unite.

Consecinţele pe termen lung ale îndepărtării Africii de Europa (în termeni geopolitici) nu sunt încă clare, potrivit analiştilor. Africa continuă să înregistreze o mare creştere demografică şi o rapidă urbanizare, iar generaţia tânără din mediul urban este tot mai îndepărtată de propriile tradiţii şi legăturile cu fostele puteri coloniale. Pentru tinerii africani, New York, Dubai, Shanghai sunt puncte de referinţă la fel de valabile precum Londra şi Parisul.

În multe domenii cruciale, dependenţa africană de Europa va mai continua, dar vor apărea tot mai multe presiuni pentru a o diminua. Aproape toate ţările africane folosesc limbi europene pentru administraţia de stat, afaceri, învăţământ, justiţie. Constituţiile, sistemele de învăţământ şi judiciare au ca modele pe cele ale fostelor puteri coloniale.

Dar relaţiile africano-europeane continuă să se diminueze, chiar şi la nivel cultural şi al contactelor personale. Moştenirea colonială va înceta să mai fie o parte a identităţii africane şi instituţiile de tip european care încă guvernează Africa vor intra în criză de legitimitate, situaţie ce ar putea duce la răsturnări politice la o scară încă greu de prevăzut astăzi, mai avertizează analiştii.

Cele mai mari nemulţumiri ale Continentului Negru

Ţările africane slab dezvoltate se bucură deja de acces liber pe pieţele UE prin intermediul iniţiativei "Orice, în afară de arme". Pentru acestea, un acord de liber schimb ar însemna deschiderea propriilor pieţe pentru bunurile şi serviciile europene, ceea ce ele nu-şi doresc. Principalele nemulţumiri ale Africii faţă de Europa sunt lipsa de acorduri ferme, stoparea migraţiei şi rasismul.

Lipsa acordurilor ferme

Insistenţa UE de a nu negocia cu Uniunea Africană, ci cu state individuale grupate pe regiuni provoacă îngrijorare. Europa - care înainte promova integrarea africană - are de-acum o atitudine selectivă. Numai 35 din 78 de ţări africane au semnat acorduri interimare de parteneriat economic (IEPA). Lipsa acordurilor ferme este o problemă pe care Europa nu pare s-o înţeleagă.

La summitul UE-Africa, desfăşurat în decembrie 2007, la Lisabona, partea africană a surprins partea europeană prin cererea de a pune comerţul din nou pe agendă, în timp ce europenii îl considerau un subiect închis. Totuşi, declaraţia finală, care vorbeşte de "parteneriate egale" între Europa şi Africa nu menţionează comerţul. Stoparea migraţiei

Migraţia este un alt subiect îngrijorător pentru Africa. Un număr mare de africani mor în timp ce vor să ajungă cu ambarcaţiuni nesigure în Europa, toate celelalte rute ale imigraţiei legale fiind blocate prin legi inflexibile. UE consideră migraţia ilegală o problemă de securitate şi, în cursul lui 2007, a decis să instituie patrule de frontieră permanente. Măsura a împiedicat intrarea imigranţilor africani pe bătrânul continent, dar nu li s-a oferit şi lor securitate.

UE începe "să se bizuie tot mai mult" pe ţări nord-africane, cum ar fi Algeria şi Libia, pentru a respinge imigranţi în numele său. În ciuda unor relatări şocante despre abuzuri în lagăre de detenţie din deşert, în Libia, niciunul din oficialii Europei nu şi-a exprimat îngrijorarea privitoare la acest subiect. În schimb, liderii europeni sunt acuzaţi de africani că se întrec să încheie cele mai bune afaceri cu dictatorul libian Muammar Gaddafi, care nu este supus aceloraşi critici privitoare la democraţie şi drepturile omului precum guvernele sahariene.

Problemea rasismului

Africanii observă de asemenea că rasismul antiafrican este încă o trăsătură a discursului politic european. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a provocat o furtună de proteste cu prilejul primei sale vizite pe continentul negru, în luna iulie, anul trecut, când a susţinut un discurs plin de clişee rasiste la Universitatea din Dakar, Senegal. "Colonialismul, a spus el, nu a fost responsabil de genocide, dictatură, fanatism şi corupţie în Africa de astăzi.

Tragedia Africii este că omul african nu a intrat destul în istorie…". Dar Franţa nu a supărat Africa numai cu acest discurs. Cel mai rău a supărat anunţul că solicitanţii de vize din ţările africane vor trebui să facă dovada genetică a relaţiilor de rudenie cu persoanele pe care vor să le viziteze în Franţa.

Africa este al doilea continent ca mărime de pe Terra şi al doilea cel mai populat după Asia. Greu încercat pe parcursul istoriei, Continentul Negru caută să îşi redefinească locul în lume