VIDEO Masacrul din Egipt: Obama „neputincios“, UE se mişcă în reluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la detronarea lui Mohamed Morsi, administraţia Obama s-a ferit să catalogheze acţiunea drept puci militar, pentru că ar fi trebuit să anuleze cele 1,3 miliarde de dolari pe care le acordă Egiptului anual sub formă de asistenţă militară. Singura măsură a fost stoparea temporară a livrării unor avioane de luptă F-16. Banii au fost însă păstraţi ca pârghie de influenţă.


Şi câtă influenţă se cumpără cu 1,3 miliarde de dolari? Până acum, zero. Ameninţările şi condamnările oficialilor americani nu valorează doi bani în ochii generalilor din Egipt. Cu atât mai surprinzător este faptul că preşedintele însuşi nu iese la rampă să spună lucrurilor pe nume. De ce tace Obama?, se întreabă revista germană „Spiegel“. Totuşi au murit sute de oameni şi mii au fost rănite. Despre o schimbare de politică în Egipt nu se aude nimic. Aceasta ar fi însă sub observaţie, spune purtătorul de cuvânt al preşedintelui Obama.

Nici această ultimă precizare nu are darul de a-i deranja în vreun fel pe militarii egipteni, nu de alta, dar chiar dacă SUA ar decide să taie banii din asistenţa militară, statele din Golf ar sări să suplimenteze pierderea. Obama a speculat şi a pierdut. Asta este realitatea. America vroia să fie mediator între armată şi islamişti, dar rezultatul acestei politici este că ambele părţi critică Washingtonul.

Iar acum, miza lui Obama nu mai este doar Egiptul, ci imaginea sa în Orientul Mijlociu. „Washington Post“ scrie că a nu lua poziţie faţă de încălcarea flagrantă a drepturilor omului este atât lipsă de scrupule, cât şi autodistrugere. „New York Times“ afirmă că, dacă se va dovedi o implicare a Americii la o contrarevoluţie, atunci va fi punctul culminant al ipocriziei americane în relaţia cu lumea islamică.

UE nu se deranjează în weekend, abasadorii europeni se reunesc abia luni

 Reprezentanţi ai celor 28 de state membre UE se vor reuni abia luni, la Bruxelles, pentru a evalua situaţia din Egipt, unde . „O reuniune a ambasadorilor (pentru politică externă şi securitate) va avea loc, luni, pentru a evalua situaţia din Egipt“, a anunţat pe contul său de Twitter serviciul condus de către Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Potrivit anunţului, scopul acestei reuniuni este de a găsi o poziţie comună a statelor membre şi UE privind situaţia din Egipt în vederea unor „posibile acţiuni“.  Această reuniune ar putea „pregăti o posibilă reuniune“ a miniştrilor europeni de Externe.

Franţa, Marea Britanie şi Germania i-au convocat fiecare pe ambasadorii egipteni aflaţi în post în aceste ţări, a doua zi după violenţele care s-au soldat miercuri cu cel puţin 578 de morţi.  În ceea ce-i priveşte liderii celor mai puternice state din UE, Marea Britanie, Germania şi Franţa - Merkel, Hollande şi Cameron - aceştia au discutat telefonic despre situaţia din Egipt.

Preşedintele francez Francois Hollande a avertizat că există riscul unui „război civil“ după confruntările violente soldate cu sute de moţi, dar „războiul civil“ este deja în toi în Egipt, iar UE este luată tot pe nepregătite, consideră analiştii politici.

După convorbirea telefonică, preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au solicitat „mobilizarea urgentă a eforturilor la nivel european“ pentru găsirea unei soluţii la criza din Egipt, a anunţat Preşedinţia Franţei.


Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, îndeamnă statele membre ale Uniunii Europene să adopte "măsuri adecvate" în contextul crizei din Egipt, relatează AFP.

"Am luat legătura cu miniştrii de Externe din statele membre UE şi le-am cerut să ia măsuri adecvate ca reacţie la situaţia din Egipt", a declarat Ashton într-un comunicat.

 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite