Turcia şi drepturile omului

Pentru a doua oară în acest an au loc alegeri parlamentare în Turcia. Aflat în plină campanie, preşedintele Erdoğan pare mai hotărât ca niciodată să-şi strângă majoritatea mult dorită. Ca la alegerile trecute, din funcţia de preşedinte participă la mitinguri, este persoană activă, implică funcţia de preşedinte în campania electorală şi se transformă în locomotiva AKP în speranţa obţinerii a 50% din sufragii.

După unele statistici privind alegerile din 2011, dintre votanţii AKP, 9 % au studii superioare. Poate aşa putem explica deciziile sale de a închide Youtube sau reţelele de socializare Facebook sau Twitter.

Tot în această perioadă, UE redescoperă importanţa Turciei. Merkel şi Hollande ameninţă cu revenirea la graniţele naturale în cazul în care est europenii nu vor să primească emigranţi. Cu alte cuvinte, democraţie pură. Turcia a ajuns acum cheia rezolvării multor probleme. A refugiaţilor, a jocului politico-militar din Orientul Mijlociu.  Din păcate, situaţia internă din Turcia este departe de vremurile bune.

În ultima vreme, multe site-uri din Turcia au preluat informaţia lansată de ”fenomenul” Fuat Avni, care sub anonimat lansează informaţii din anturajul lui Tayyip Erdoğan. Asftel site-urile turcesti şi reţelele sociale transmit ştirea conform căreia Bilal Erdoğan, fiul preşedintelui turc, a fugit în Italia. Nu doar că a fugit, dar a dus cu el miliarde de euro cu scopul de a-i depune în diferite state europene, în special în Elveţia.

Anunţul venit din partea familiei Erdoğan este acela că fiul cel mare al preşedintelui s-a mutat în Italia pentru a se specializa în cadrul unui program doctoral. Criticii preşedintelui văd în gestul fiului său teama lui Erdoğan. În cazul în care Erdoğan reuşeşte să formeze majoritatea mult dorită acesta se va putea întoarce în ţară şi va putea închide gura acestora. În cazul pierderii alegerilor sau a altor surprize neaşteptate, miliardere de euro, cum aceştia spun vor putea fi păstrare în siguranţă. Desigur, fiul preşedinelui a dezminţit ştirea şi a declarat că până la ultima suflare va trăi în Turcia, iar mişcarea Hizmet este cea care a lansat ştirea mincinoasă în media.

Între calculele politice ale preşedintelui turc intră şi strategia conform căreia Turcia este unul dintre puţinele state care luptă activ împotriva terorismului. Aşa cum spuneam şi în articolele trecute cu privire la situaţia din Turcia, nu trec zile fără să aflăm din presă despre morţii şi răniţii căzuţi victime luptei împotriva teroriştilor denumiţi PKK. Dar şi un model barbar prin care se încearcă răzvrătirea cât mai multor oameni. Un grup din forţele speciale ale poliţiei au atârnat de maşina un militant PKK mort şi s-au filmat în timp ce îl trageau prin oraş. Opoziţia fructifică aceste tragedii, prin chemarea responsabililor (preşedinte, premier, guvern) acasă la victime pentru a le explica rudelor de ce soldatul, poliţistul sau orice altă persoană a trebuit să moară.

Un militant PKK mort este legat de maşină şi „plimbat” prin oraş:

La nici o lună de la vizita preşedintelui şi premierului turc la Moscova, pentru inaugurarea unei moschei din centrul Moscovei, Turcia critică Rusia, o avertizează şi face apel la NATO în încercarea de a convinge Kremlinul de a stopa acţiunile militare în Siria. Relaxarea Moscovei în relaţia cu Ankara poate fi surprinsă din declaraţia lui Vladimir Putin către ambasadorul turc Ümit Yardim: „Tell your dictator President he can go to hell along with his ISIS terrorists, I will make Syria a «Big Stalingrad» for him!“ Mai mult, cum vedeţi în video-ul de mai jos, gestul lui Vladimir Putin către Ahmet Davutoğlu (premier interimar turc -n.r.) iese din tiparele diplomatice. Dacă mass-media românească l-a criticat zile în şi pe Adrian Cioroianu pentru gestul făcut regelui Spaniei, presa din Turcia nu a scris nici măcar un rând despre gestul umilitor făcut de Putin către premierul turc.

După atacurile ruse din Siria, Ahmet Davutoğlu a criticat la rândul său decizia Federaţiei Ruse de a se implica în Siria, cât mai ales intrarea avioanelor ruse în spaţiul aerian turc: „Chiar şi o pasăre dacă va intra o vom repera”.  Ceea ce deducem din această declaraţie este că, aşa cum bănuiam, tehnologia turcă în privinţa supravegherii spaţiului turc, tehnologie după standardele NATO permite reperarea a tot ce mişcă pe teritoriul său. În acest caz, teroriştii PKK nu pot fi găsiţi?

Închidem o şcoală, deschidem o moschee

Un alt punct fierbinte pe agenda electorală este critica severă împotriva mişcării Hizmet sau Cemaat, cât şi a liderului său Fethullah Gülen. Acesta este acuzat că a complotat împotriva statului, că a organizat un „stat paralel” care să preia puterea, că şi-a infiltrat adepţii în funcţii cheie, în special în servicii, poliţie, justiţie. De la începutul anilor 2000 între această mişcare şi grupul preşedintelui Erdoğan a existat o colaborare progresivă până la sfârşitul anului 2013 când, în urma celui mai mare scandal de corupţie care a lovit Turcia, Erdoğan s-a întors împotriva lor acuzandu-i de complot, de a fi finanţaţi de evrei (în Turcia, aceştia nu sunt prea iubiţi) sau de CIA, sau împreună.

Mişcarea Hizmet este activă în peste 160 de state cu şcoli. De la grădiniţe şi universităţi, la fundaţii caritabile sau asociaţii. Mesajul acesteia este unul care îndeamnă la dialog, cooperare, toleranţă. Şi în România există aceste şcoli, aşa-zise turceşti, dar devenite independente. Statul turc, după ce le-a susţinut se străduieşte să le închidă. Acum ceva vreme, serviciile secrete turceşti, în încercarea de a discredita instituţiile de învăţământ, a trimis o notă SRI prin care solicitau închiderea acestor şcoli. Anul 2014 şi 2015 a fost marcat printr-o serie de vizite pe glob a oficialităţilor turce, iar pe ordinea de zi era şi subiectul închiderii sau preluării acestor şcoli. Parcă la concurenţă cu mişcarea Hizmet, guvernul turc caută metode prin care să distrugă această mişcare, să împiedice apariţia de noi şcoli, dar în acelaşi timp vor să construiască moschei. Chiar dacă nu sunt necesare!

Drepturile omului în Turcia, văzute din Marea Britanie

Potrivit unui raport critic, efectuat de către avocaţii britanici, guvernul Turciei cauzează „încălcări sistematice ale drepturilor omului” atât în sistemul judicia,  cât şi în politie şi mass-media. Studiul (95 de pagini) a fost scris de către Lord Woolf, fost şef al justiţiei- Lord Chief Justice - în Anglia şi Ţara Galilor, Edward Garnier, Gonsilier al Regelui (QC) şi membru în parlament, fost avocat, profesorul Jeffrey Jowell, directorul Centrului Bingham pentru Statul de Drept şi Sarah Palin, avocat pledant, specializat în drepturile mass-media.

Raportul avocaţilor se concentrează pe mişcarea devenită globală, HIZMET cât şi a liderului său Fethullah Gülen. Din analiza autorilor reiese că adepţii săi au suferit epurări sistematice care au dus la eliminarea a mai mult de 40.000 de angajaţi din funcţii publice, a condus la arestări în masă, iar în unele cazuri la lungi perioade de detenţie. Începând cu acuzaţii de corupţie formulate împotriva lui Erdoğan şi a miniştrilor săi reiese faptul că drepturile omului sunt încălcate în mod repetat: „Am analizat acţiunile întreprinse de guvernul turc şi de agenţii săi din decembrie 2013 şi am ajuns în unanimitate la concluzia că a existat o inversare clară în procesul de reformă care avea loc în 2005, odată cu începerea negocierilor de aderare ale Turciei la Uniunea Europeană”.

Tot aceştia subliniază că: „Este un serios pas înapoi pentru democraţia turcă şi a respectului său pentru drepturile omului, în particular, pentru libertatea de exprimare  cât şi pentru statul de drept.” Posturi de radio şi televiziune au avut programele suspendate. Mass-media a fost supusă unor interdicţii prin care erau obligaţi să elimine anumite ştiri de pe site-urile web, în unele cazuri chiar fără a mai fi obţinut în prealabil un ordin judecătoresc. Arestarea şi detenţia jurnalistilor, directori din trusturi media, ofiţerilor de poliţie, a procurorilor şi judecătorilor publici, percepuţi ca susţinători ai mişcării Hizmet, cât şi tratamentul adresat în starea de arest, a ridicat preocupări serioase cu privire la încălcarea dreptului lor la libertate şi securitate.

Una dintre cele mai proeminente victime identificate în raport este Hidayet Karaca, director executiv la Samanyolu Media Group, care a fost arestat în decembrie, anul trecut, potrivit unei „acuzaţii dubioase” de creare a unei organizaţii teroriste.

Ekrem Dumanli, redactor sef al ziarului Zaman, (a demisionat săptămâna aceasta) precum şi alţi jurnalişti media, împreună cu producători şi şcenarişti ai unei producţii  tv (un serial) sunt acuzaţi de conspiraţie împotriva unui grup islamist. Raportul arată că Hidayet Karaca şi alţi 63 de ofiţeri de poliţie aflaţi în detenţie, rămân în închisoare „în ciuda faptului că a fost emis un ordin de către o instanţă competentă, cum că pot fi eliberaţi pe cauţiune”.

Potrivit The Guardian, Edward Garnier declara că: „Având în vedere modul în care instanţele turceşti sunt slăbite… există o absenţă a oricărei posibilităţi reale de remediu în instanţele judecătoreşti naţionale”, Curtea Constituţională rămâne „ultimul semnal luminos”.

În 2014, CEDO a înmânat Turciei 101 de hotărâri, confirmând încălcarea drepturilor omului; afară de aceasta doar Rusia a pierdut mai multe cazuri la Strasbourg. Tot raportul anunţă înrăutăţirea situaţiei drepturilor omului din Turcia în urma răspunsului represiv al guvernului din Istanbul, în faţa demonstraţiilor populare susţinute în parcul Gezi, în 2013.