Teoria „coronavirusului adormit“, propusă de un cercetător de la Universitatea Oxford. Virusul nu ar proveni din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Guliver / Getty Images
Imagine: Guliver / Getty Images

Noul coronavirus SARS-Cov-2, care provoacă boala covid-19, ar fi rămas „adormit” în întreaga lume o perioadă îndelungată şi ar fi apărut atunci când condiţiile i-au fost favorabile dezvoltării, potrivit unuia dintre principalii cercetători de la Universitatea Oxford. Astfel, acest virus nu ar proveni din China, presupune profesorul Tom Jefferson.

Cercetătorul consideră că există tot mai multe probe care ar arăta că virusul se afla „peste tot” înainte să apară în China, în decembrie.

„Poate că avem de-a face cu un virus care a rămas mult timp adormit în întreaga lume şi care a apărut atunci când condiţiile de mediu au fost propice creşterii sale”, declară cercetătorul pentru The Telegraph.

Urme de covid-19 au fost găsite în Spania, Italia sau Brazilia cu mult înainte de descoperirea virusului în China.

Recent, virusologi spanioli au anunţat că au găsit urme de virus în eşantioane de ape uzate colectate la Barcelona în martie 2019 - cu nouă luni înainte de descoperirea acestuia la Wuhan şi cu aproape un an înainte să lovească Europa.

Potrivit unor oameni de ştiinţă, el ar fi rămas „sub radar pentru că era sezonul gripei şi nu-l căuta nimeni”.

Urme de SARS-Cov-2, găsite în Brazilia în noiembrie 2019

Eşantoane de la Torino şi Milano, recoltate la jumătatea lui decembrie, au arătat de asemenea rezultate pozitive, iar experţi au găsit urme în Brazilia, la Florianopolis în noiembrie.

Profesorul Jefferson îndeamnă la o anchetă cu privire la motivul pentru care virusul pare să se răspândească în medii ca fabricile alimentare şi de procesare a cărnii.

Acest lucru ar putea să conducă la descoperirea unor noi căi de transmitere - sistemele de scurgere sau toalete comune.

În interviu acordat cotidianului britanic The Telegraph, Tom Jefferson face o paralelă cu gripa spaniolă care, în 1918, a ucis 30% din populaţia Samoa de Vest, în contextul în care aceasta nu avea niciun contact cu lumea exterioară.

„Acest lucru se explică prin faptul că agenţii patogeni ai virusului nu vin de nicăieri şi nu se duc nicăieri. Ei se află aici mereu, iar ceva îi inflamează”, dă el asigurări.

Omul de ştiinţă evocă o cantitate de virus care se află în apele uzate şi o cantitate tot mai mare a transmiterii fecale a acestor ape uzate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite