Statele Unite şi China au ajuns la un acord asupra unor noi sancţiuni ONU împotriva Coreei de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-un în imagini

Coreea de Nord se află în faţa unor noi sancţiuni Consiliul de Securitate al ONU, după ce diplomaţi ai Statelor Unite şi Chinei au anunţat că au căzut de acord asupra textului unei rezoluţii îndreptate împotriva regimului de la Phenian şi al programului său nuclear, relatează „The Guardian”.

Diplomaţii celor doi state cu drept de veto din Consiliu nu au dezvăluit detalii despre sancţiunile prevăzute de rezoluţie, care ar putea fi votată de cei 15 membri ai Consiliului de Securitate în zilele următoare.

„Este un text lung şi complet (...) care cred că va fi adoptat în următoarele zile. Au fost nişte puncte în care cele două state se aflau în poziţii opuse, însă acum avem o înţelegere între ele” a declarat unul dintre diplomaţii participanţi la negocieri.

Statele Unite şi China negociază de aproximativ o lună şi jumătate aplicarea de noi sancţiuni ONU asupra Coreei de Nord, după ce regimul totalitarist a anunţat testarea unei „bombe cu hidrogen” la începutul lunii ianuarie, iar la începutul acestei luni a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune în orbită la, varianta oficială fiind cea a unei lansări de satelit de supraveghere.

Cele două puteri au avut diferenţe de opinie asupra sancţiunilor care ar trebui aplicate Coreei de Nord: dacă Washingtonul doreşte sancţiuni grele, pentru a forţa regimul de la Phenian să nu mai investească în programul său nuclear, Beijingul se teme că acestea ar putea distruge economia ţării şi doreşte sancţiuni mai moderate şi aplicate gradual.

Ambele state sunt membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce înseamnă că au şi drept de veto asupra oricărei rezoluţii propuse. Conform unor diplomaţi occidentali citaţi de Reuters, Washingtonul ar dori, printre altele, interzicerea accesului navelor nord-coreene la porturile internaţionale. 

Coreea de Nord se afla deja sub efectul unor sancţiuni ale Consiliului de Securitate din anul 2006, tot din pricina programului nuclear derulat de ţara comunistă; printre acestea se numără  un embargo internaţional asupra armelor de foc sau interzicerea importării şi a exportării tehnologiei nucleare şi balistice precum şi a importării bunurilor de lux.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite