Povestea unei profesoare alungate din Rakka de foşti elevi, transformaţi peste noapte în jihadişti
0
Tragedia profesoarei Samah Ismael, forţată să plece din Rakka, în nordul Siriei, este una dintre milioanele de tragedii din ţara sa, însă redă cu fidelitate ce se întâmplă într-o regiune devastată de cinci ani de război.
Povestea sa s-a desfăşurat în 2013, pe când Frontul Al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, cucerea teritorii vaste, în timp ce locuitorii orăşelului al-Sabha, pe malul Eufratului, credeau că războiul care cuprinsese mai toată Siria nu îi va atinge, relatează The Independent.
Samah Ismael, în vârstă de 39 de ani la acea vreme, era profesoară la şcoala Ahmad al-Azawi, unde preda limba engleză elevilor de 17-18 ani.
Samah este alawită, minoritate şiită de care aparţine şi preşedintele sirian Bashar al-Assad. Ea locuia în apropiere de Rakka de patru ani şi jumătate când, în martie 2013, rămasă în oraş după ora 22:00, a observat că toate clădirile guvernamentale erau goale. De asemenea, nu existau nici politişti pe stradă, nici măcar lumină în secţia de poliţie.
Trei zile mai târziu, când pleca de la şcoală, un profesor i-a spus că 8.000 de bărbaţi au pătruns în Rakka dinspre est, îmbrăcaţi în uniforme negre şi înarmaţi. Unii spuneau că se deplasau la bordul unor tancuri turceşti.
„Am plâns. A fost un moment foarte dureros. Mi-am făcut bagajele. Ştiam ce va urma. Apoi, în timpul nopţii, au venit la uşa mea. Erau cinci tineri şi un vârstnic, proprietarul casei unde locuiam. Le-am spus bucuroasă: poftiţi, vă servesc cu o cafea. Tinerii erau îmbrăcaţi complet în negru şi i-am recunoscut. Erau elevii mei“, relatează profesoara.
„Majoritatea băieţilor aveau 16 ani. I-am recunoscut imediat. Ahmad, Ali... Nu mi-au spus nimic nepoliticos. Mi-au spus că nu vor sa îmi facă rău. Mi-au spus: vrem să pleci pentru că nu eşti binevenită aici. Feţele lor nu erau la fel de frumoase ca înainte, când erau doar elevi. Tremurau de furie. Erau timizi şi nu se uitau în ochii mei, se uitau în jos“, continuă ea.
„Nu, nu mi-a fost teamă. M-am gândit la ce s-ar putea întâmpla dar nu mi-a păsat. Nu se putea să-mi fie frica. Nu mi-a fost niciodată. Elevii mei au stat jumătate de oră şi apoi au plecat“, îşi aminteşte femeia.
„De ce nu mi-a fost teamă? Cred că pentru că aceasta este ţara mea şi pentru că eram profesoară - profesoara lor - şi nu mi-au făcut rău. Proveneau toţi din familii de fermieri. Avuseseră loc reforme ale Guvernului şi rudele lor erau fermieri noi pentru că avea terenuri noi, aşa că părinţii lor erau destul de avuţi“, spune ea.
Cu toate acestea, Samah Ismael s-a mutat la un vecin timp de trei zile, după care a luat un autobuz către Palmira şi de acolo la Homs, apoi la Latakia, în est, unde se află familia sa. Viaţa de aici nu îi place. Însă este mai bine decât în Rakka, recunoaşte ea. „Vinerea a devenit o zi de pedeapsă după ce am plecat. Încă mai puteam să vorbesc cu prietenii pe internet şi mi-au spus că primul lucru care s-a întâmplat a fost că femeilor li s-a spus să se acopere. Apoi au fost închise toate şcolile şi singurul loc unde li se mai predă elevilor este moscheea“.
Samah reflectă acum la situaţia din ţara sa. „S-a petrecut atât de repede. Ne-am culcat într-un stat şi ne-am trezit în altul. Majoritatea membrilor Al-Nusra sunt acum complet împotriva Statului Islamic şi am senzaţia că elevii mei, care mi-au spus să plec, sunt morţi. Nu sunt sigură de ce. Aşa simt. E un sentiment. Nu aveau note bune la şcoală, dar avusesem o relaţie bună cu ei“.
Ea fost forţată să plece din Rakka pentru că este alawită şi era angajată a regimului de la Damasc. În prezent, oraşul Rakka şi împrejurimile sale sunt bombardate fără încetare de americani, ruşi, sirieni, iordanieni, saudiţi şi alte state din regiune. Ce se va întâmpla însă după bombardamente? Oare va mai putea Samah să predea la şcoala Ahmad al-Azawi? Cum va arăta viaţa aici după Frontul Al-Nusra şi Statul Islamic, se întreabă autorul articolului.
Se încarcă comentariile...
