Peste 30 de şefi de stat participă la funeraliile lui Chavez. Printre ei se numără Mahmoud Ahmadinejad şi Raul Castro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste două milioane de oameni au trecut pe la sicriul lui Chavez până vineri dimineaţă. FOTO Reuters
Peste două milioane de oameni au trecut pe la sicriul lui Chavez până vineri dimineaţă. FOTO Reuters

Mai bine de 30 de lideri mondiali vor participa la ceremoniile în onoarea preşedintelui Venezuelei, care vor avea loc vineri la Caracas. Chavez nu va fi înmormântat, ci trupul său va fi îmbălsămat şi expus permanent în Muzeul Revoluţiei, aflat în imediata apropiere a palatului prezidenţial de unde „El Comandante” a condus Venezuela timp de 14 ani.

Aproximativ două milioane de simpatizanţi ai lui Hugo Chavez au trecut până vineri dimineaţă pe la sicriul acestuia, depus la Academia Militară din Caracas. Preşedintele Venezuelei a murit marţi, după ce suferise mai multe operaţii. 

La ceremoniile care vor avea loc vineri, la ora 19.00 (sâmbătă, ora 1.30 a României), sunt aşteptaţi peste 30 de şefi de stat şi premieri, potrivit Reuters. 

Printre aceştia se numără Mahmoud Ahmadinejad, preşedintele Iranului, şi Raul Castro, preşedintele cubanez. Nu se ştie încă dacă Fidel Castro va participa la funeralii, însă analiştii spun că acesta cel ai probabil este împiedicat de starea de sănătate să călătorească. 

La Caracas vor mai fi prezenţi astăzi Rafael Correa, preşedintele Ecuadorului, Dilma Rousseff şi Luiz Inacio da Silva, actualul şi fostul preşedinte brazilian. 

Una dintre primele figuri importante din politică ajunsă în capitala venezueleană a fost Christina Fernandez, preşedintele Argentinei, o prietenă apropiată a lui Chavez. 

Aceasta s-a întors însă de joi la Buenos Aires şi nu va participa la ceremoniile de astăzi, potrivit presei argentiniene. 

La ceremonii va participa şi o delegaţie din partea Statelor Unite ale Americii, însă componenţa acesteia nu a fost încă anunţată. Cel mai probabil, din ea nu vor face parte oficiali de rang înalt. 

După ce au anunţat că trupul lui Hugo Chaves va fi „îmbălsămat ca Lenin”, autorităţile de la Caracas spun acum că rămăşiţele umane ale perşedintelui vor fi expuse public permanent, într-un sicriu de sticlă depus la un muzeu militar aflat în apropierea palatului prezidenţial de unde „El Comandante” a condus Venezuela timp de 14 ani.

Trupul lui Hugo Chavez va trece printr-o procedură asemănătoare celor aplicate altor lideri comunişti precum Vladimir Lenin, Mao Zedong şi Ho Chi Min. 

Vicepreşedintele Nicolas Maduro a anunţat că rămăşiţele pământeşti ale lui Chavez vor fi expuse la Muzeul Revoluţiei.

Maduro, succesorul lui Chavez, care va depune vineri jurământul pentru funcţia de preşedinte interimar, a spus că trupul lui Chavez va mai rămâne expus pentru „cel puţin” alte şapte zile, înainte de a fi dus la muzeu. 

Încă nu au fost oferite detalii clare privind mutarea trupului lui Chavez de la Academia Militară, unde se află acum, la muzeu. 

Sute de mii de venezueleni şi peste 30 de şefi de stat şi de guvern se pregăteau să asiste, vineri, la funeraliile naţionale ale defunctului preşedinte Hugo Chavez, care va fi îmbălsămat "ca Lenin". 

Aceste funeralii vor avea loc începând cu ora 11.00 (17.30 ora României), la Academia Militară din Caracas, unde sute de mii de persoane vin să se încline, de miercuri, într-un şir necontenit, în faţa trupului neînsufleţit al lui Hugo Chavez, decedat marţi din cauza cancerului.

Preşedintele Hugo Chavez, a murit marţi noapte, la 58 de ani, după ce anunţase de aproape doi ani că suferă de cancer. Preşedintele va murit în urma unui infarct, a declarat miercuri seară şeful gărzii prezidenţiale din Venezuela, relatează Associated Press.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite