Necesităţile unui imigrant din secolul XXI: mâncare, un loc de dormit şi un telefon inteligent

Un imigrant vobeşte la telefon în timp ce aşteaptă un tren care să-l ducă din sudul Macedoniei în Serbia FOTO AP

Zecile de mii de imigranţi care au inundat Peninsula Balcanică în ultimele săptămâni au nevoie de mâncare, apă şi un loc de dormit, la fel ca milioanele de persoane strămutate din cauza războiului. Dar, pe lângă aceste necesităţi, mai au nevoie de ceva foarte important pentru ei, şi anume de o priză pentru a-şi încărca telefoanele mobile, transmite New York Times.

„De fiecare dată când ajung într-o ţară nouă îmi cumpăr o cartelă SIM, activez internetul şi descarc o hartă pentru a mă localiza“, spune Osama Aljasem, un fost profesor de muzică în vârstă de 32 de ani din Deir ez-Zor, în estul Siriei, stând pe o bancă dintr-un parc din Belgrad şi butonând telefonul în căutarea următorului traseu care să îl ducă în nordul Europei.

 „N-aş fi reuşit niciodată să ajung până aici fără telefonul meu mobil“, continuă el, adăugând că devine „stresat“ atunci când aparatul rămâne fără baterie.

De fapt, tehnologia este de mare ajutor pentru imigranţii din secolul XXI, în primul rând pentru că facilitează mişcarea. Aplicaţiile de localizare şi reţelele de socializare au devenit instrumente esenţiale pentru milioane de persoane din Africa, Asia sau Orientul Mijlociu care încearcă să ajungă în ţările din vestul şi nordul Europei. Cu ajutorul lor, ei reuşesc să afle informaţii în timp real despre trasee, mijloace de transport sau mişcările de la frontiere, evitând astfel pericolele.

Mohammed Salmoni, un tânăr în vârstă de 21 de ani din Kabul, capitala Afganistanului, afirmă că telefonul său inteligent i-a salvat viaţa. El l-a folosit timp de 40 de ore pentru a traversa în siguranţă un traseu între provincia afgană Nimruz şi oraşul Zahedan, în estul Iranului. „A fost foarte periculos“, răsuflă uşurat el.

Pe Facebook, unele grupuri private, precum „Cum să emigrezi în Europa“, cu 39.304 membri, reprezintă un loc de discuţii şi de împărtăşire a impresiilor, prin imagini şi înregistrări video, din timpul călătoriei. În plus, aceste grupuri reduc tot mai mult profitul călăuzelor.

Imigranţi în apropiere de Roszke, la graniţa dintre Serbia şi Ungaria FOTO AFP-Getty Images

 „Acum călăuzele pierd bani deoarece oamenii încep să se descurce singuri datorită (reţelei de socializare) Facebook“, a declarat Mohamed Haj Ali, un sirian în vârstă de 38 de ani care lucrează de trei ani pentru Agenţia Adventistă de Asistenţă şi Dezvoltare din Belgrad, o escală importantă pentru imigranţi.

La început, spune el, majoritatea imigranţilor care treceau prin Serbia plăteau traficanţi pentru a face cea mai mare parte din călătorie. Însă, odată ce tot  mai mulţi imigranţi au ajuns la destinaţie şi şi-au împărtăşit experienţele pe reţelele de socializare, inclusiv coordonatele din timpul călătoriei, afacerile călăuzelor au scăzut la jumătate, precizează Ali.

Doar trecerea graniţei dintre Turcia şi Grecia necesită angajarea unei călăuze. Preţul unei călătorii de la Istanbul la Salonic cu maşina este de 1.700 de euro, redus la jumătate pentru copiii sub cinci ani. În rest, imigranţii se descurcă singuri.

De asemenea, telefoanele mobile îi ajută pe imigranţi să menţină legăturile cu membrii familiei şi prietenii.

Osama are un grup pe WhatsApp numit „Familia noastră“, unde ţine legătura cu cei 21 de fraţi ai săi aflaţi în cinci ţări.

Totodată, telefoanele mobile le-a permis refugiaţilor să transmită informaţii şi să interacţioneze cu agenţiile internaţionale, subliniază Pawel Krzysiek, un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii din Damasc, capitala Siriei.

Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi a distribuit 33.000 de cartele SIM unor refugiaţi sirieni din Iordania şi 85.704 lanterne solare care pot fi utilizate, de asemenea, pentru încărcarea telefoanelor mobile.

Imigranţi la graniţa dintre Serbia şi Ungaria FOTO EPA

Pentru unii, în schimb, telefonul mobil asigură o legătură cu trecutul.

Shadad Alhassan, în vârstă de 39, dezvăluie că „a pierdut tot ce avea“ atunci când i-a fost bombardată casa din Damasc.

„Soţia mea a murit în atacul cu bombă“, deplânge el. Acum a rămas doar cu pozele soţiei din telefonul său mobil şi cu cei doi copii ai săi, Wassem, în vârstă de 10 ani, şi Nazih, în vârstă de 9 ani.