Misiune în Orient. Secretarul de Stat Tillerson îi apropie pe irakieni de saudiţi printr-un Consiliu de Cooperare şi le cere iranienilor să se retragă din Irak
0Regele Salman al Arabiei Saudite şi premierul irakian Haider al-Abadi au înfiinţat duminică un Consiliu de Cooperare bilaterală contra Statului Islamic şi pentru refacerea zonelor din Irak eliberate de sub stăpânirea acestei organizaţii teroriste.
Şedinţa inaugurală a acestui organ nou-înfiinţat, care ar urma să apropie puterile de la Riyadh şi Bagdad după decenii de tensiuni între ele, s-a desfăşurat în prezenţa secretarului de Stat american Rex Tillerson, transmite Reuters online.
„Consiliul de Cooperare va permite o colaborare mai strânsă în lupta împotriva Statului Islamic şi va participa la reabilitarea unor obiective şi infrastructurii din zonele eliberate“, a subliniat şeful diplomaţiei americane într-o declaraţie pentru presă.
„Consiliul va contribui, totodată, la aplicarea unor reforme care vor alimenta şi diversifica sectorul privat. Aceste reforme vor stimula investiţiile străine, care sunt vitale pentru reconstrucţia Irakului“, a adăugat Tillerson.
Potrivit Reuters, acest consiliu, care a apărut cu sprijinul Washingtonului, va mai avea rolul de a pune capăt influenţei Iranului pe lângă autorităţile irakiene.
De fapt, secretarul de Stat american le-a transmis pe un ton ferm iranienilor să se retragă din Irak.
„Acum că lupta împotriva Statului Islamic se apropie de final, aceste miliţii trebuie să plece acasă. Combatanţii străini care se află în Irak trebuie să plece acasă şi să le permită irakienilor să-şi refacă viaţa“, a declarat Rex Tillerson în prezenţa omologului său saudit Adel al-Jubeir.
La apelul şi cu susţinerea financiară şi militară a Teheranului, zeci de mii de irakieni şiiţi au format în 2014 Forţele de Mobilizare Populară pentru a-i alunga din ţara lor pe jihadiştii sunniţi din Statul Islamic.
Conform unui oficial de rang înalt american, Rex Tillerson a făcut aluzie tocmai la această unitate paramilitară, dar şi la Al-Quds, forţele speciale ale Gardienilor Revoluţiei.
Ministrul de Externe al Iranului: „Ruşine politicii externe americane“
Pe de altă parte, ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a respins cererea omologului său american, acuzând într-un mesaj pe Twitter că politica externă a Statelor Unite este dictată de petrodolari.
„Mai exact, în ce ţară ar trebui să se întoarcă irakienii care au avut curajul să-şi apere ţara de Statul Islamic? Ruşine politicii externe americane, care este dictată de petrodolari“, a scris Zarif.
Şi Guvernul de la Bagdad a criticat ulterior declaraţiile lui Rex Tillerson.
„Nimeni nu are dreptul să se amestece în treburile interne ale Irakului şi să le spună irakienilor ce să facă“, a declarat un oficial apropiat de premierul Haider al-Abadi. „Nu există forţe străine în Irak“, a adăugat el.
Analiştii militari sunt de părere că regimul de la Teheran sprijină Forţele de Mobilizare Populară în scopul de a-şi extinde influenţa în Irak. Iranul şi Irakul întreţin relaţii solide datorită elementelor şiite din guvernele lor.