Google Earth ajută la crearea unei hărţi a gulagurilor nord-coreene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine despre care Staton susţine că reprezintă unul dintre gulagurile din Coreea de Nord FOTO FreeKorea.us
Imagine despre care Staton susţine că reprezintă unul dintre gulagurile din Coreea de Nord FOTO FreeKorea.us

Vizita în Coreea de Nord a preşedintelui executiv al Google, Eric Schmidt, a fost întâmpinată de critici tăioase şi aşteptări scăzute, dar se pare că gigantul motor de căutare contribuie la dezvăluirea unuia dintre cele mai ascunse secrete ale ţării, după cum afirmă numeroşi activişti ai drepturilor omului.

Google Earth, produsul comapaniei ce oferă imagini din satelit sub formă de hartă, ar putea fi ultimul lucru pe care Schmidt l-ar prezenta gazdelor sale, pentru că acest program prezintă o vedere asupra multor lucruri pe care Coreea de Nord vrea să le ţină secrete, remarcă Reuters.

Dar activiştii pentru apărarea drepturilor omului şi diverşi bloggeri s-au folosit de programul de la Google pentru a cartografia un vast sistem de închisori de pe întreaga întindere a Coreei de Nord, ţară cu o suprafaţă puţin mai mică decât cea a Greciei şi care găzduieşte, totuşi, o populaţie de 23 de milioane de oameni. Compania a refuzat să comenteze cu privire la utilizarea Google Earth în monitorizarea Coreei de Nord.

Grupurile internaţionale pentru protejarea drepturilor omului aproximează că 250.000 de prizonieri politici şi familiile lor se confrundă cu problema raţiilor de mâncare, în cele mai îndepărtate lagăre aflate în munţi.

Călătoria lui Schmidt la Phenian, alături de fostul guvernator al statului New Mexico, Bill Richardson, a fost criticată de către Departamentul american de Stat, care a spus că vizita este inoportună, în contextul în care are loc la doar câteva săptămâni după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă, încălcând sancţiunile impuse de Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

„Ceea ce a făcut sau nu Eric Schmidt la Phenian va fi, probabil, uitat, în doar câteva săptămâni“, spune Joshua Staton, avocat din Washington, specializat pe drepturile omului în Coreea de Nord. „Binele pe care Google l-a făcut, din neatenţie ce-i drept, prin a-i ajuta pe oameni să spună adevărul despre Coreea de Nord, se va reflecta în istoria acestei ţări într-o bună zi“, a adăugat el.

Gulagul ascuns nu mai este atât de secret

Pe bloggul lui Staton, freekorea.us, există imagini de pe Google Earth şi analize privind caracteristicile a şase lagăre de prizonieri politici. El a obţinut aceste informaţii de la experţi şi de la dezertori din Coreea de Nord, care au trăit şi au muncit în aceste lagăre.

„Cele mai mari lagăre seamănă izbitor de bine cu nişte oraşe sau sate, asta dacă nu ştii la ce te uiţi, iar eu cred că acestea sunt concepute în aşa fel încât să semene cu regiunile rurale“, spune Staton.

El a fost cel care a pus bazele Comitetului pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord, o organizaţie non-guvernamentală care a dezvăluit existenţa lagărelor în cartea lansată în 2003, „Gulagul ascuns“.

„Imaginile puse la dispoziţie de Google Earth le permit foştilor deţinuţi să-şi identifice casele, cazarmele, locurile de execuţie şi alte repede din lagăre, pe care niciunui străin nu îi este permis să le vadă“, afirmă studiul lui Staton.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite