Forţele irakiene au recucerit oraşul Baiji din mâinile Statului Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Baiji se află cea mai mare rafinările petrolieră din Irak. Fotografie realizată pe 5 august 2003 FOTO AP
La Baiji se află cea mai mare rafinările petrolieră din Irak. Fotografie realizată pe 5 august 2003 FOTO AP

Soldaţii irakieni, cu ajutorul loviturilor aeriene americane, controlează acum oraşul Baiji, au declarat pentru CNN surse din armată şi din miliţiile care au luptat împotriva teroriştilor.

„Forţele au curăţat şi controlează acum complexul guvernamental, centrul oraşului, moscheea principală şi cartierele învecinate“, a declarat generalul de brigadă Tahseen Ibrahim, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Irak.

El a mulţumit Statelor Unite ale Americii pentru „rolul important“ pe care l-au îndeplinit prin susţinerea forţelor terestre irakiene. 

„Putem anunţa că Baiji este complet eliberat şi că steagul irakian a fost ridicat deasupra clădirii guvernamentale“, a adăugat şi Muhammed al-Eqabi, purtător de cuvânt al miliţiei şiite Hash al-Shaabi.

Militanţii Statului Islamic, care cuceriseră oraşul, s-au refugiat la Mosul, pe fondul atacurilor aeriene, susţine Ibrahim.

Forţele SI au lăsat în urmă capcane cu bombă, peste tot în oraş, adaugă oficialul, şi încă mai există celule de rezistenţă.

Luna trecută, luptătorii SI s-au instalat în câteva zone cu rafinării ale oraşului Baiji, oprind astfel forţele irakiene să se poată aproviziona, conchide CNN.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite