Dezamăgire la Washington: Ungaria a trimis în Rusia doi traficanţi de arme puşi sub urmărire în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria a respins cererea Washingtonului legată de extrădarea în Statele Unite a doi cetăţeni ruşi suspectaţi de trafic cu arme şi i-a trimis pe bărbaţii respectivi în Rusia, unde nu este clar dacă vor fi judecaţi, a anunţat marţi Departamentul american de Stat.

Statele Unite au un dosar solid în cazul celor doi ruşi, Vladimir Liubişin senior şi Vladimir Liubişin junior, spune purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert, citată de agenţia de presă Reuters.

Citată într-un comunicat, ea afirmă că „Statele Unite sunt dezamăgite de decizia Guvernului ungar de a-i extrăda pe cei doi Liubişin în Rusia“.

„Ungaria este un partener şi un prieten al Statelor Unite, dar această decizie ridică întrebări asupra angajamentului Ungariei în privinţa cooperării în aplicarea legii“, a adăugat ea.

Potrivit oficialul american, nu este clar dacă cei doi ruşi vor fi judecaţi în ţara lor.

Comunicatul Departamentului american de Stat nu precizează când au avut loc evenimentele, în timp ce Guvernul de la Budapesta nu a comentat deocamdată acest caz.

Cei doi Liubişin au fost arestaţi acum doi ani, în cadrul unei operaţiuni secrete numite „Perseus“ şi desfăşurate în comun de Centrul Antiterorist din Ungaria şi Agenţia Americană Antidrog (DEA).

DEA a primit informaţii că Vladimir Liubişin senior şi Vladimir Liubişin junior transferau arme pentru baroni ai drogurilor din Mexic. Ei riscă pedepse la închisoare pe viaţă în Statele Unite, potrivit presei de la Budapesta.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite