Cum poate guvernul turc să pună capăt protestelor, într-un mod democratic

Protestele din Piaţa Taksim din Istanbul au devenit cea mai presantă problemă din Turcia. În ciuda impactului lor asupra politicii, lumea a subestimat magnitudinea lor. Mulţi au încercat să compare aceste demonstraţii cu Primăvara Arabă şi chiar să se întrebe dacă nu cumva aceasta este versiunea turcă a Primăverii.

Preşedintele Abdullah Gul a răspuns cu un „nu“ categoric când i s-a spus că protestele seamănă cu Primăvara Arabă. Pentru el, aceste demonstraţii seamănă cu protestele sociale ale europenilor, cum ar fi cele organizate de activişti pentru protejarea mediului înconjurător. Din mai multe motive, sociologice şi politice, aceste proteste din Turcia nu pot fi văzute ca cele care au dat naştere schimbărilor majore în lumea arabă, notează analiştii „The German Marshall Fund of the United States“ (GMF).

Şi totuşi, aceste proteste nu pot fi analizate fără a se lua în considerare conjunctura politică generală din ţară. Într-un fel, ele sunt un preludiu la „Turcia 2014“, când poporul se va confrunta cu schimbări de situaţie importante, inclusiv alegeri prezidenţiale. Fără îndoială, evenimentele care au loc în cadrul interimatului prezidenţial au un anumit impact în procesul electoral din 2014.

Reîntoarcerea la politicile seculare minimale

Încă de la ridicarea partidului de guvernământ, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), reacţia seculară a fost formulată pe tonul politicilor de nivel înalt. Masele au strigat după secularism, kemalism (ideologie politică a lui Ataturk, principiile moderne care definesc Republica Turcă actuală) sau pentru alte politici tenebroase, continuă analiza GMF. Însă, situaţia este diferită cu protestele din Piaţa Taksim. Întregul proces a fost declanşat de o reacţie civilă la un proiect de urbanizare. Sloganurile kemaliste vechi abia dacă se mai aud. Protestatarii nu vor să audă de politică, ei demonstrează împotriva implicării AKP în viaţa de zi cu zi, şi nu împotriva oricărei opinii ideologice.

De fapt, din punct de vedere sociologic, acest fel de a protesta este rezultatul politicilor economice de succes impuse de AKP în ultima decadă. Mulţi dintre tinerii demonstranţi probabil că nici nu-şi aduc aminte cum era înainte de conducerea lui Erdogan. Zece ani de guvernare AKP au creat o clasă mijlocie puternică cu o voce care cere cu pasiune autonomia individuală. Solicitările protestatarilor simbolizează venirea la putere a unei noi competiţii în viaţa politică a Turciei: viaţa de zi cu zi. În afară de identitatea politică, în Turcia se naşte „noul individ“. De exemplu, relaţiile dintre tată şi fiu, chiar şi în cele mai conservatoare familii, sunt foarte diferite acum faţă de cum erau în urmă cu 20 de ani. Noile relaţii din cadrul familiei, din cadrul grupurilor politice şi din guvern sunt complet diferite de cele pe care le-au trăit „bătrânii înţelepţi“. În mod ironic, mulţumită AKP, există o nouă generaţie de tineri care nu au trecut prin crize economice majore în ultima decadă.

Din acest punct de vedere, protestatarii din Taksim sunt prima opoziţie adevărată, cu rădăcini sociologice reale, pe care a simţit-o vreodată AKP. Până acum, opoziţia a fost mai mult ideologică, formulată prin cuvinte abstracte, cum ar fi „kemalism“. Argumentele politice seculare împotriva AKP din ultimii zece ani nu au reprezentat nicio nevoie socială reală. Şi totuşi, protestatarii din Istanbul (cel puţin până acum) nu sunt ca cei care strigă motto-uri kemaliste insipide. Noii demonstranţi au argumente politice valide care se referă la probleme reale pe care societatea turcă le recunoaşte.

Reacţia Anatoliei la protestele din Taksim

O problemă spinoasă este percepţia socială a protestelor din Taksim în oraşele şi satele Anatoliei. Protestele din oraşele mari creează reacţii paralele (pozitive sau negative) în oraşele Anatoliei. De exemplu, marşurile din 2007 au fost foarte dur criticate de publicul anatolian. Aşadar, felul în care percepe acest public protestele din Istanbul, este un punct de cotitură în determinarea impactului lor asupra politicii turce.

În mod paradoxal, natura dezorganizată a acestor proteste reprezintă şi punctul forte şi cel slab. Această lipsă de organizare va deveni o problemă atunci când cererile demonstranţilor vor ajunge în sfera politică. Mai multe grupuri experimentate şi foarte bine organizate, în special din cercurile kemaliste, vor vrea să domine acest proces de tranziţie.

Protestatarii ar trebui să-şi protejeze identitatea şi independenţa, deoarece o intervenţie din partea kemaliştilor şi grupurilor de stânga poate produce o reacţie negativă în Anatolia.

Nevoia de democraţie avansată

În ultimul deceniu, Turcia a avut succes în depăşirea problemelor mari. Guvernul a reuşit să tripleze Produsul Intern Brut şi s-au obţinut reforme majore în sectoare ca Sănătatea şi Transporturile. Premierul Recep Tayyip Erdogan şi guvernul său sunt responsabili pentru o mare parte din acest succes. Şi totuşi, o la fel de mare atenţie ar trebui acordată unor chestiuni de o importanţă mai mică, dar care sunt critice în viaţa de zi cu zi a turcilor. Reformele sistemului sunt importante, dar la fel sunt şi rânduielile de zi cu zi. Aşadar, un dialog social ar trebui să preceadă orice sistem de legi care vrea să stabilizeze societatea. Cazul Taksim demonstrează că tendinţele de monopolizare creează resentimente sociale serioase.

Presa din Turcia

Spre deosebire de alte proteste anti-guvernamentale, de data aceasta presa nu a semnalat mare lucru. Critica demonstranţilor pentru această omisiune i-a pus pe jurnalişti într-o lumină proastă. Dar cum auto-critica este foarte bine primită, muli dintre ei s-au scuzat public, iar câşiva editori ai canalelor de ştiri chiar şi-au dat demisia în semn de protest, pentru a-şi arăta poziţia.

Şi totuşi, se preconizează vremuri grele pentru presa din Turcia. Pe de-o parte, este nevoie de o critică mai dură din partea ei pentru guvernul AKP. Pe de altă parte, presa este într-o relaţie economică strânsă cu guvernul. Aşa că nu este clar cum vor reuşi proprietarii să se adapteze noilor tendinţe sociale şi politice din Turcia.

Impactul politic

Un fapt sigur al politicii turce este că nu există o alternativă serioasă a AKP. În ciuda influenţei lor, protestatarii din Taksim sunt foarte departe de a schimba starea politică. La fel de adevărat este şi că, pentru grupurile conservatoare dornice de democraţie, AKP este mai bun decât oricare alt partid politic. Atâta vreme cât nu apare niciun partid alternativ, AKP rămâne singura variantă politică pentru conservatori şi religioşi.

Protestatarii simbolizează nevoia socială de o ordine politică actuală, mai modernă. Faptul că au „scuturat“ stabilitatea politică este important, dar nimeni nu este sigur de impactul pe termen lung al acţiunilor lor. Şi totuşi, demonstranţii au pus o întrebare simplă, dar serioasă: Cine va fi liderul care să traducă nevoia socială modernă de o politică mai liberală într-o năzuinţă politică coerentă?, conchid analiştii GMF.