Cozile de aşteptare la magazine, calvarul cotidian al cubanezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coadă la un magazin din Havana FOTO EPA-EFE
Coadă la un magazin din Havana FOTO EPA-EFE

Cozile de aşteptare la magazine fac parte de ani din buni peisajul Cubei comuniste. Însă, în urma accentuării embargoului impus de Statele Unite şi din cauza pandemiei de COVID-19, s-au transformat într-un adevărat calvar, devenind tot mai lungi şi tot mai greu de îndurat de la o zi la alta.

În jurul orei opt dimineaţa, cu o oră înainte de deschiderea magazinelor în Havana, angajaţii şi poliţia încep să organizeze cozile, care se întind pe lângă blocuri. Este o imagine întâlnită pretutindeni în Cuba, condusă de mai bine de şase decenii de un regim comunist. Unii cubanezi se aşează la coadă cu diverse gustări, apă, cafea şi chiar cu un scăunel, în condiţiile în care perioada de aşteptare poate dura până la opt ore. Edelvis Miranda, o mamă casnică în vârstă de 47 de ani, a venit încă din zorii zilei pentru a prinde un loc în faţă. Femeia face parte din cele 250 de persoane norocoase care au reuşit să cumpere ceva. Restul sunt îndemnaţi să se întoarcă a doua zi.

„Este dur, un sacrificiu atât de mare pentru a putea mânca ceva”, deplânge această locuitoare a capitalei Cubei într-un interviu acordat pentru AFP.

Ochii roşii îi trădează oboseala la ieşirea din magazin, dar se întoarce acasă „mulţumită”, cu doi litri de ulei, două pungi de pui, carne tocată şi detergent, transmite un corespondent al AFP.

Rolando Lopez, un pensionar în vârstă de 66 de ani, este din nou lipsit de şansă. „De două zile tot încerc să intru. Este adevărat că ne confruntăm cu penurii, cu blocada, dar este scandalos”, se revoltă el.

La fel ca milioane de cubanezi, Edelvis Miranda şi Rolando Lopez suferă din cauza celei mai grave crize economice care afectează Cuba în ultimii 30 de ani. Din cauza pandemiei, ţara a fost nevoită să-şi reducă drastic importurile. În paralel, o reformă monetară nu a făcut decât să explodeze inflaţia, până la 70% în 2021 conform datelor oficiale.

Pentru a evita „abuzurile”, adică achiziţionarea aceluiaşi produs din alt loc în zilele următoare, autorităţile cubaneze scanează buletinele la intrarea în magazin.

Unele produse, precum puiul, sunt înregistrate direct în cartela de aprovizionare, necesară fiecărui cubanez pentru a putea cumpăra o mică cantitate de produse subvenţionate.

În pofida acestor controale, „unii profită de situaţie pentru a se îmbogăţi”, denunţă Rolando Lopez.

Plasarea a 100 de pesos (patru dolari) în cartelă pentru ca achiziţiile să nu fie marcate este cel mai folosit truc de către „coleros”, persoane care stau la coadă cu intenţia de a face rost de produse pe care să le vândă apoi la preţuri exorbitante.

Această situaţie a intrat în atenţia preşedintelui Miguel Diaz-Canel, care a denunţat recent o „deturnare a resurselor”.

Aşteptarea nu garantează achiziţionarea produsului dorit. Lazaro Naranjo, în vârstă de 77 de ani, a aşteptat două ore să cumpere pui şi a pleacat cu punga goală”. „Asta te nenoroceşte”, spune septuagenarul aproape lăcrimând.

„Este o luptă cotidiană a cubanezului. Nu avem de ales!”, spune Maria Rosabal, o casnică în vârstă de 55 de ani.

Ministrul Economiei, Alejandro Gil, recunoaşte gravitatea situaţiei. „Cozile de aşteptare sunt penibile” şi reflectă erorile guvernului, care nu a ştiut cum să aplice „terapiile de şoc” în momentele potrivite, afirmă el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite