Baletul diplomatic ruso-american legat de criza siriană continuă. Bashar al-Assad se declară pregătit să organizeze şi să participe la alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serghei Lavrov (stânga) şi John Kerry (dreapta) FOTO flickr.com
Serghei Lavrov (stânga) şi John Kerry (dreapta) FOTO flickr.com

Baletul diplomatic ruso-american legat de criza siriană continuă. Moscova, aliatul fidel al regimului de la Damasc, s-a declarat pregătită să ajute Armata Siriană Liberă (ASL), în timp ce Statele Unite au reafirmat „necesitatea unei tranziţii fără“ preşedintele Bashar al-Assad, comentează AFP online.

După reuniunea de vineri dintre Moscova şi trioul Washington-Riad-Ankara şi anunţul-surpriză privind încheierea unui acord de „cooperare“ între Rusia şi Iordania, aliatul tradiţional al Statelor Unite, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de Stat american, John Kerry, au continuat discuţiile la telefon, sâmbătă, evocând, potrivit unui comunicat al diplomaţiei ruse, „modalităţile de organizare a unui proces politic între Guvernul sirian şi opoziţie“.

Într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia 1, şeful diplomaţiei ruse s-a declarat „pregătit să susţină atât opoziţia patriotică, inclusiv pretinsa Armată Siriană Liberă“, pentru că este important „de a-i apropia pe oamenii care fac parte din grupările armate ce luptă împotriva terorismului“.

Anunţul nu i-a mişcat în vreun fel pe reprezentanţii ASL, care acuză Rusia că atacă în principal poziţiile aparţinând grupărilor rebele moderate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, Moscova încă nu a reuşit să-i identifice pe cei care fac parte din „opoziţia moderată“ din Siria.

„Rusia bombardează ASL şi acum vrea să coopereze cu noi în timp ce menţine contactul cu Assad? Nu cred că ne înţelegem asupra tuturor aspectelor cu Rusia“, a reacţionat locotenent-colonelul Ahmad Saud, purtătorul de cuvânt al Diviziei 13 din cadrul ASL.

„În loc să-şi exprima voinţa de a colabora cu ASL, Rusia ar trebui să înceteze să ne bombardeze“, a declarat la rândul său Samir Nashar, un reprezentant al coaliţiei de opoziţie, afirmând că „80% din atacurile ruseşti vizează ASL“.

O tranziţie fără Bashar al-Assad

La Riad, secretarul de Stat american s-a întâlnit sâmbătă cu regele Salman, căruia i-a „mulţumit (…) pentru susţinerea arătată de Arabia Saudită la eforturile multilaterale de găsire a unei tranziţii politice în Siria“, potrivit unui oficial de la Washington.

„Cele două părţi au subliniat importanţa mobilizării comunităţii internaţionale spre acest obiectiv şi au reafirmat necesitatea unei tranziţii fără Assad“, a adăugat oficialul american.

Washingtonul cere de mai mulţi ani plecarea de la putere a liderului sirian sprijinit de Moscova, a cărei singură bază militară din Mediterana se află în Siria.

Pentru Rossia 1, Lavrov a afirmat că speră să aducă în curând toate părţile din conflictul sirian „la masa de negocieri“, pledând chiar pentru „necesitatea de a pregăti alegeri prezidenţiale şi legislative“ în Siria. Această propunere a fost categoric respinsă de rebelii sirieni susţinuţi de Occident, Nashar considerând-o absurdă, întrucât Rusia ar încerca să „evite cererile poporului sirian pentru plecarea de la putere a lui Assad“.

Bashar al-Assad, pregătit să organizeze şi să participe la alegeri

În schimb, preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a declarat pregătit să organizeze şi să participe al alegerile prezidenţiale în ţara sa, a declarat pentru AFP un deputat rus aflat la Damasc.

„El este pregătit să organizeze alegeri cu participarea tuturor forţelor politice care vor ca Siria să prospere“, dar numai atunci când Siriava fi „eliberată“ de Statul Islamic, a dat asigurări Aleksandr Iuşcenko, contactat telefonic de AFP. El intenţionează să participe la alegeri „dacă poporul nu se opune“, a precizat el, după o întrevedere cu preşedintele sirian.

Reuniunea cvadripartită de la Viena, o premieră diplomatică pentru războiul din Siria, ar putea fi urmată de o alta, pe 30 octombrie, cu mai multe ţări, au anunţat Kerry şi Lavrov.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite