Expert turc: Ankara îşi schimbă strategia de politică externă

Dacă până acum Ankara a mizat pe doctrina "zero probleme cu vecinii", în prezent Turcia este angajată pe o cale mult mai confruntaţională pe plan extern, fie că este vorba de Israel, Siria, Iran sau Franţa - crede Sinan Ulgen, expert la Carnegie Europe.

Motivul principal al acestei schimbări radicale de filosofie este Primăvara  Arabă. În opinia lui Sinan Ulgen, odată cu revoltele care au dus la căderea unor regimuri dictatoriale, Turcia s-a văzut nevoită să renunţe la principiul noningerinţei în afacerile interne ale altor ţări şi la ignorarea încălcării  drepturilor omului de către acestea.

În prezent Turcia este tot mai mult percepută ca o mare putere regională, dar şi ca un model de inspiraţie pentru ţările postrevoluţionare.  Ulgen consideră că noua politică externă a Turciei va pune tot mai mult accent pe protejarea celor mai slabi şi oprimaţi din regiune. Ankara intră acum în rolul de avocată a tranziţiei democratice în ţări precum Siria, unde sprijină deschis principalul grup de opoziţie – Consiliul Naţional Sirian – şi adăposteşte leadershipul miliţiei rebele Armata siriană liberă. 

Reacţiile vecinilor şi partenerilor

Această repoziţionare a politicii externe turce trezeşte deja reacţii puternice din partea vecinilor, cât şi a partenerilor europeni. Retorica anti-turcă devine tot mai puternică. Hussain Ibrahimi, preşedintele comisiei pentru politică externă şi securitate naţională din Parlamentul iranian, a declarat recent că în cazul unui atac asupra Iranului, Teheranul va lovi în primul rând sistemul de apărare anti-rachetă din estul Turciei. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a anunţat măsuri care vor afecta legăturile comerciale şi de transport dintre Siria şi Turcia. Iar premierul irakian Nuri al-Maliki s-a plâns de interferenţele repetate ale Turciei în afacerile interne ale Irakului.

Chiar dacă poate fi observată o realiniere a Turciei la Occident odată cu îmbrăţişarea rolului de promotor al democraţiei în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, noul curs confruntaţional se reflectă şi în relaţia cu partenerii europeni. Un bun exemplu este reacţia furioasă a premierului Erdogan ca urmare a aprobării de către Senatul francez a legii care pedepseşte negarea genocidului armean. Şeful executivului de la Ankara a acuzat „o atitudine rasistă şi discriminatorie faţă de Turcia” şi a ameninţat cu represalii graduale împotriva Franţei. Acestea ar putea include pentru început expatrierea ambasadorului francez la Ankara şi interdicţia impusă vaselor de război franceze de a intra în porturile turceşti. Presiunea Ankarei asupra preşedintelui Sarkozy creşte pentru a-l determina pe acesta să nu semneze legea privind incriminarea negării genocidului. Premierul Erdogan l-a acuzat pe Sarkozy că prin această iniţiativă urmăreşte să atragă voturile celor aproximativ 500.000 de etnici armeni care trăiesc în Franţa, în încercarea disperată de a fi reales, şi i-a urat să piardă alegerile.

Barcin Yinanc, expertă turcă în probleme de politică externă, citată de revista germană Spiegel, avertizează însă că disputa cu Franţa ar putea distruge relaţiile Turciei cu întreaga UE. Guvernul de la Ankara nu poate însă să accepte o lege care i-ar pune un stigmat chiar în momentul în care se repoziţionează ca promotorul democraţiei în Orientul Mijlociu. În plus, abandonarea politicii „zero probleme cu vecinii şi partenerii” implică un astfel de curs extern mai confruntaţional.