Salvarea naturii de războaiele din Irak şi Afganistan - agenda FP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nature Iraq şi Wildlife Conservation Society sunt două dintre puţinele ONG-uri care se aventurează în zonele de conflict pentru a face muncă de cercetare. Scopul lor este nu doar să conserve speciile ameninţate, ci şi să conştientizeze populaţiile locale în legătură cu importanţa mediului pentru viaţa lor


Omul de ştiinţă Omar Fadhel şi colegii săi se aventurează tocmai în deşertul din vestul Irakului, unde militanţii Al-Qaida sunt încă activi, pentru a căuta o specie de păsări rare. Fadhel recunoaşte el însuşi că este “o misiune foarte dificilă să ceri protecţie poliţiei irakiene pentru astfel de operaţiuni în care oamenii aceştia trebuie să-şi rişte viaţa”.

ONG-ul Nature Iraq, cu care lucrează şi Fadhel, a demarat un program pentru cercetarea unei zone mlăştinoase din sud, unde se spune că s-ar afla legendarele Grădini ale Edenului descrise în Biblie. Mai mult, împreună cu guvernul italian, Nature Iraq lucrează la un plan de dezvoltare pentru primul parc naţional al ţării.

Organizaţia are proiecte şi în Kurdistan, la fel ca şi în zonele mai periculoase regiuni din centrul şi vestul ţării. După decenii de distrugere şi violenţă, activităţile de catalogare a speciilor şi de educare a oamenilor despre importanţa conservării naturii sunt reluate. „Nature Iraq trebuie să refacă mediul irakian şi să-i înveţe pe oameni cum să se poarte cu viaţa sălbatică, în locul armelor. Irakienii sunt foarte conştienţi de importanţa lumii sălbatice, nu sunt sălbatici sau ignoranţi, preocupaţi de război”, spune Fadhel, citat de Radio Free Europe.   

În absenţa unor ONG-uri internaţionale, precum Conservation International şi World Wildlife Fund, care se plâng de resurse insuficiente, din Irak, agenţia SUA pentru dezvoltare internaţională (USAID), echivalentul ei canadian şi ministerul Mediului italian continuă să finanţeze acţiunile Nature Iraq. 

Aventura din Afganistan

O misiune asemănătoare are în Afganistan ONG-ul internaţional Wildlife Conservation Society(WCS), care promovează un management eficient al resurselor naturale.

„80% dintre afgani depind direct de resursele naturale pentru supravieţuire, astfel încât managementul resurselor naturale este fundaţia reconstrucţiei Afganistanului. Poţi să construieşti toate dumurile, şcolile şi digurile posibile, dar dacă oamenii nu-şi pot asigura hrana pentru ei şi pentru familiile lor, nu va exista stabilitate şi securitate”, explică Peter Zahler, coordonatorul activităţilor WCS în Afganistan.

Organizaţia, care a ajutat la fondarea primului parc naţional afgan Band-e Amir, antrenează în prezent mii de afgani în practici de conservarea mediului şi de ecoturism şi facilitează relaţia dintre consiliile de dezvoltare comunitară din toată ţara şi guvernul din Kabul. În opinia lui Zahler, astfel se îmbunătăţeşte şi guvernarea locală.

Pe de altă parte, activiştii au realizat prima listă a speciilor pe cale de dispariţie din ţară şi au descoperit multe plante şi animale noi.


În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite