La început a fost cuvântul, acum avem informaţia

Dacă primul om care a înjurat în loc să dea cu piatra poate fi socotit inventatorul civilizaţiei, SUA sunt pe cale să reinventeze civilizaţia schimbând paradigma securităţii. Războaiele sunt mult prea scumpe şi mai presus de toate conduc peste noapte la pierderi financiare cert cuantificabile pe pieţele atât de sensibile ale zilelor noastre.

 Războaiele de mâine se vor câştiga prin puterea informaţiei, prima propoziţie a Bibliei fiind astfel reconfirmată într-o nouă interpretare. Dacă analizăm capacitatea reală de distrugere a arsenalelor moderne, această nouă abordare este nu doar dezirabilă ci chiar obligatorie dacă ne vom dori să mai avem pieţe de orice fel pe viitor.

Economia a devenit noul câmp de luptă global şi nu se pierde nici un efort pentru a manipula informaţia în interesul armatelor şi a aliaţilor proprii. Dacă în războiul convenţional manipularea informaţiei înseamna menţinerea stării de spirit potrivite a trupelor şi descurajarea inamicului, în războiul economic, manipularea potrivită a informaţiei poate conduce la fuga celui mai laş şi mai important activ: banii investitorilor.

Având în minte această infomaţie, iată un bun exemplu de abordare modernă a bătăliilor economice ale SUA pe frontul pieţelor emergente. Recent, ţara noastră a fost vizitată de fondatorul Agenţiei de Analize Militare Stratfor, George Friedman. Mai puţin citat în presa românească a fost pasajul în care Friedman vorbeşte despre China şi evoluţia ei economică: „China îşi pierde dramatic din puterea economică. A fost un model de creştere. Dar acum rata salariilor e mai mare în China decât în Mexic. Mult mai mare decât în Columbia”. Această remarcă a părut ca o paranteză la discuţia centrată pe securitate şi interese geostrategice. Această paranteză nu este însă deloc întâmplătoare. Este parte a noi strategii americane de a contrabalansa hegemonia asiatică a Chinei. Nimic din ceea ce a spus George Friedman nu a fost întâmplător, iar această idee a pierderii de competitivitate a Chinei în faţa Mexicului, o putem regăsi tot ca paranteze nevinovate în alte interviuri acordate presei de pe întreg mapamondul de fondatorul Stratfor. Poate că George Friedman nu a fost primit, tratat şi ascultat  peste tot la fel cum a fost în România, adică regeşte, dar cu siguranţă vorbele lui au fost auzite de marea majoritate a decidenţilor politici şi a investitorilor privaţi din lume. Prin preluarea acestor interviuri de alte şi alte canale TV şi publicaţii media din diferite ţări, mesajul este unul de natură virală la nivel global.

Căutând pe firul acestei informaţii, observăm că această idee începe să fie susţinută progresiv de publicaţiile americane începând cu jumătatea anului 2012, pentru ca în luna octombrie 2012 „economiştii” (pentru că articolul nu este semnat de cineva anume), de la JP Morgan să publice o analiză comparativă privind salariile medii pe 2011 – 2012 China vs. Mexic, informaţie preluată automat de mai toate canalele mass-media americane, inclusiv internaţionale. Studiul este completat cu o informaţie privind nivelul salariilor în 2000, concluzia fiind fără echivoc: trendul este net favorabil Mexicului şi doar un nechibzuit ar mai investi în zilele noastre în China. Se ajunge în aceste articole inclusiv să se laude menţinerea Mexicului într-un sănătos deficit bugetar de 2,3% în timp ce China este considerată a fi pe marginea prăpastiei datorită unei creşteri de doar 5%. În subsolul graficul, cu font mic, se recunoaşte, cu naivitate am putea spune, că cifrele prezentate sunt estimări ale JP Morgan.

Revenind însă în lumea reală, investitorii cu siguranţă judecă la adevarata valoare predictibilitatea şi stabilitatea politică a Chinei, disciplina şi eficienţa muncitorului chinez. Degeaba vom avea un nivel de sărăcie adecvat scăderii costurilor cu munca mexicanilor sub China, câtă vreme productivitatea şi riscul afacerii este net favorabil Beijingului şi Asiei în general. Cât va conta pentru un investitor serios mâna de lucru ieftină într-o ţară în care în 2010 şeful poliţiei a fost decapitat, în care în luna ianuarie 2013 toţi cei 158 de poliţişti din două localităţi mexicane, inclusiv şefii au fost arestaţi de armată sau în care acum trei săptămâni oamenii exasperaţi din mai multe oraşe din nord au pornit o revoltă contra benzilor criminale aflate în complicitate cu poliţia locală. Iar o discuţie despre Columbia în termeni de competitivitate economică ar fi cred ca la fel de potrivită precum o propunere de înfrăţire a oraşelor Ierusalim şi Beirut. China are însă pe de altă parte, mulţumită poate confucianismului,  o puternică cultură a disciplinei, hărniciei şi comunitarismululi, cultură care este cumulată cu un capitalism de stat teribil de eficient şi fără scrupulele electorale sezoniere specifice occidentului. Fără doar şi poate aceasta este abordarea civilizată potrivită a SUA pentru îngrădirea inamicului chinez: ţinerea aproape a aliaţilor prin promovarea pieţelor acestora în dauna celor asiatice, dar parcă puţin prea naivă această tactică mexicană în ochii oricărui investitor cu pretenţii. Dar poate nu este o tactică ci o strategie ale cărei urmări le vom vedea în anii următori.

Mai presus de certitudinea tranziţiei războaielor zilelor noastre de pe câmpul de luptă clasic către pieţele economice globale, ne putem însă întreba dacă Stratfor mai este o Agentie de Analize Militare sau doar o portavoce a intereselor americane economice?! Sau dacă generalii de mâine vor avea studii economice obligatorii?!

Marius Dincă este doctorand în Relaţii Internaţionale, SNSPA