E-Parlament sau cum ar trebui să arate un legislativ în secolul XXI

Câţi dintre noi ştim cu adevărat cu ce se ocupă Parlamentul României? Ne reprezintă pe noi sau se „reprezintă” pe ei? Dar câţi dintre noi avem un smartphone? Probabil că vor fi mai multe răspunsuri pozitive la a doua decât la prima întrebare. Tehnologia modernă poate fi o soluţie pentru a face legislativul mai bine cunoscut în rândul cetăţenilor, dar şi pentru a-i implica mai mult pe aceştia în procesul decizional din Parlament.

Evoluţiile din industria IT&C din ultimul deceniu au condus la o apropiere a oamenilor de informaţie şi la o îmbunătăţire a comunicării între persoane. Astăzi, aproape 40% din populaţia planetei are acces la internet – la calculator sau pe mobil - (în România, procentul este şi mai mare, aproape 60%), iar aproape 2 miliarde de oameni au un smartphone cu internet mobil (în România, în 2012 erau aproape 2,5 milioane de smartphone-uri, dar cu siguranţă cifrele au crescut de atunci).

De aceste evoluţii pot profita atât societatea civilă, cât şi legislativul. Tehnologia facilitează crearea unor căi de comunicaţii eficiente şi uşor de utilizat care să transparentizeze şi să informeze cetăţeanul asupra lucrărilor desfăşurate în legislativ.

Modalităţile clasice de a transparentiza munca legislativului şi a apropia cetăţeanul de parlamentari (lucrul în circumscripţie, televizarea şedinţelor, informarea presei asupra subiectelor discutate în Parlament, publicarea pe site a ordinii de zi etc.) au limitele lor. Raportul Comisiei pentru Democraţie Digitală din Parlamentul Marii Britanii a identificat câteva dintre ele: oamenii se plâng deseori că nu înţeleg „jargonul” parlamentar şi regulile de procedură, că opiniile lor nu sunt luate în calcul, ci li se oferă doar sanşa de a asista la „deciziile care se iau pentru ei”,  că se pune prea mult accentul pe lupte politice şi mai puţin pe probleme societăţii şi că informaţiile puse la dispoziţie sunt stufoase şi prezentate deseori într-un mod complicat.

Probleme identificate nu sunt doar ale Marii Britanii, ci sunt comune instituţiei parlamentare peste tot în lume (inclusiv în România). Pentru rezolvarea acestora, parlamentele trebuie să meargă acolo unde sunt oamenii şi să caute să interacţioneze cu ei prin mijloace familiare lor; de exemplu, tehnologia.

Deşi aflate încă într-un stadiu incipient, concepte precum e-Parliament sau e-Democracy încep să fie tot mai mult utilizate pentru a desemna viitorul în materie de participare politică. Redăm în continuare câteva din iniţiativele cele mai de succes la nivel mondial.

Coreea de Sud este unul din statele care a implementat cu succes mai multe proiecte de digitalizare a instituţiei parlamentare. În 2014, ţara are a obţinut cel mai bun scor în Indexul Dezvoltării E-government al Naţiunilor Unite (România este pe un neonorant loc 64 în acest top). Probabil de aceea Coreea de Sud a şi găzduit Conferinţa Mondială E-Parliament în anul 2014, locul în care membrii ai parlamentelor şi personalul administrativ s-au adunat pentru a discuta cele mai noi inovaţii şi tendinţe din domeniu. Coreeni au fost desigur „vedetele” summitului, prezentând mai multe softuri şi aplicaţii destinate în special parlamentarilor. Asistenţa la deliberarea pe proiecte de legi, informaţii complete cu privire la stadiul în care se află iniţiativele legislative, accesul la opiniile şi propunerile formulate de cetăţeni cu privire la diverse proiecte; acestea sunt câteva din faciliăţile pe care aleşii le au pe telefonul mobil. Aplicaţiile pentru cetăţeni includ date cu privire la aleşi (afliere politică, circumscripţie, activitate etc.), dar şi cu privire la biblioteca parlamentului (accesibilă publicului) sau tururile pentru turişti. De asemenea, şedinţele de plen sau din comisii sunt transmise online, pe internet (şi au şi ele, desigur, aplicaţia lor proprie).

Dacă Coreea de Sud este printre premianţii mondiali la acest capitol (ajutată şi de o rată de penetrare a telefoanelor inteligente de 73%), şi alte ţări mai puţin dezvoltate fac paşi în direcţia digitalizării. În Ghana, de exemplu, cetăţenii folosesc mesajele text sau WhatsApp pentru a raporta progresul făcut de guvern în îndeplinirea promisiunilor miniştirilor. Rapoartele ajung, prin intermediul platformei Govassurances, la parlamentarii din comisiile responsabile cu supravegherea şi verificarea guvernului.

Brazilia este un alt stat care a demonstrat că, utilizând eficient resursele puse la dispoziţie, poate implementa cu succes conceptul de E-Parlament. Portalul e-Democracia permite cetăţenilor să interacţioneze cu parlamentarii (pe site sau pe mass-media socială), să urmărească legile sau proiectele de legi care îi interesează şi, poate cel mai important, să ofere soluţii pentru problemele curente discutate în legislativ. Ceea ce diferenţiază această platformă de restul iniţiativelor similare este faptul că aceasta a facilitat contribuţia cetăţenilor la elaborarea unor legi propriu-zise (legile pentru statutul tinerilor sau pentru reglementarea Internetului conţin paragrafe create de cetăţeni şi transmise prin intermediul platformei).

Iniţiative similare există în Germania, Franţa, Grecia, Mexic, Botswana, Georgia sau Marea Britanie. Un ONG britanic a creat chiar un instrument prin care platformele de interacţionare se pot replica, astfel că oricine poate crea un astfel de site în ţara sa. Astfel, nu mai puţin de zece ţări beneficiează astăzi de mijloace de comunicare digitale create prin intermediul aplicaţiei (cu mai mult sau mai puţin succes, în funcţie de maturitatea democraţiei).

Ce poate învăţa România din toate acestea?

Unu. Oamenii au arătat la ultimele alegeri prezidenţiale că doresc să se implice mai mult în dezbaterile cu privire la problemele fundamentale ale ţării şi că îi interesează direcţia în care se îndreaptă ţara. Acum este rândul instituţiilor (şi a societăţii civile, desigur) să iasă în întâmpinarea lor cu soluţii pentru a-şi putea exprima opiniile şi dezideratele.

Doi. Oamenii vor să li se vorbească pe limba lor. Deşi Camera Deputaţilor şi Senatul au ambele site-uri, limbajul folosit este destul de tehnic şi de neînţeles, uneori, de către o persoană fară studii de specialitate. O simplificare a limbajului şi utilizarea unor mijloace mai prietenoase precum infograficele sau filmuleţele (de ex., acest clip ne arată foarte simplu cu ce se ocupă un europarlamentar) ar ajuta mult la înţelegerea activităţii acestor instituţii.

Trei. Oamenii nu mai vor să fie bombardaţi cu informaţii. Vor să ştie scurt şi la obiect despre ce este vorba într-un proiect de lege sau într-o declaraţie, de exemplu, şi, mai important, vor să fie ascultaţi, să-şi spună parerea, să propună soluţii, nu doar să aştepte să fie informaţi despre concluzia la care s-a ajuns în nişte şedinţe organizate, de multe ori, într-o manieră netransparentă.

Patru. Parlamentul şi societatea civilă trebuie să se adapteze vremurilor. Inovaţiile tehnologice permit apropierea cetăţeanului şi mai mult de activitatea parlamentarilor, rezolvând astfel nişte probleme vechi ale societăţii româneşti: imaginea proastă a parlamentului şi a membrilor săi (ei pot arată că există şi parlamentari veniţi acolo pentru a contribui la progresul ţării, nu doar la creşterea propriei averi) şi lipsa de cunoştinţe şi implicare politică a cetăţenilor români.

În final, propunerea lui Valeriu Zgonea de a transmite live, pe internet, sedinţele comisiilor şi ale plenului arată că dorinţă de transparentizare (un incipit, măcar) există şi în România, dar se pot face mult mai multe în acestă direcţie, cu mijloace mai eficiente şi mai puţin costisitoare, utilizând la maximum avansul tehnologic care caracterizează secolul XXI. Pentru că, astăzi, totul se află la un singur click distanţă: prietenii, pozele, enciclopedia; de ce nu şi parlamentul?

Articol de Cosmin Octavian, colaborator FP România