VIDEO Clipe tragice la o cursă de cai din Franţa. Un cal s-a prăbuşit în timpul cursei şi a fost eutanasiat pe hipodrom
0
O cursă de cai s-a sfârşit tragic pe hipodromul din Deauville, din departamentul francez Calvados, după ce unul dintre caii participanţi s-a prăbuşit în timpul unei curse şi a trebuit să fie eutanasiat pe pistă, relatează „Le Parisien”.
Calul numit Gold Fun, pe care concura jockey-ul belgian Christophe Soumillon, s-a prăbuşit subit marţi în timp ce concura în Marele Premiu Maurice de Gheest, una dintre cele mai prestigioase curse din Franţa.
Gold Fun s-a prăbuşit cu aproximativ 100 de metri înainte de sfârşitul cursei, în timp ce alerga cu peste 60 de km/h. Soumillon nu a fost rănit; în schimb, calul a trebuit să fie eutanasiat pe pista hipodromului, sub privirile îngrozite ale spectatorilor.
Cel puţin 1.424 de cai de curse au murit în ultimii 10 ani, oficial, conform datelor strânse de organizaţia Race Horse Death Watch. Criticii evenimentelor susţin că întrecerile pun în pericol viaţa animalelor, care ajung să moară de epuizare dacă sunt forţate peste capacităţile lor, sau se pot răni grav dacă se împiedică la o viteză ridicată.
Organizaţia susţine că derulează activitatea de monitorizare deoarece organizatorii şi forurile care reglementează cursele de cai nu oferă public „date clare, neambigue” despre moartea cailor în timpul sau din cauza curselor.
„Moartea pe trasee este doar o parte a poveştii triste care trebuie spusă despre curse. Cercetări aprofundate ale Animal Aid desfăşurate pe parcursul a mulţi ani demonstrează că industria tratează caii de rasă ca nişte bunuri care pot fi înlocuite, omorând sau abandonând mii de cai în fiecare an atunci când nu reuşesc să atingă performanţele scontate sau când sunt prea bătrâni pentru a mai concura” anunţă organizaţia pe site-ul ei.