VIDEO Peste o mie de persoane îmbrăcate în alb, cu flori în mâini, le-au adus un omagiu victimelor atacului de la Nisa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de persoane îmbrăcate în alb, cu flori în mâini, s-au strâns duminică dimineaţă la Nisa, pentru a le aduce un omagiu celor 85 de victime ale atentatului din 14 iulie, relatează AFP.

Manifestaţia a început la ora locală 11.00 (12.00 ora României), în jurul chioşcului de muzică din parcul Albert I, transformat într-un altar improvizat după atentate. Un dispozitiv important de poliţie a fost desfăşurat la faţa locului, transmite AFP, potrivit news.ro.

Majoritatea participanţilor au fost îmbrăcaţi în alb, iar unii au avut baloane albe sau trandafiri albi în mâini.

Organizatorii au citit lista lungă cu prenume ale victimelor, după care mulţimea a cântat. Printre melodiile alese s-au numărat „Le paradis blanc“ a lui Michel Berger, „Imagine“ a lui John Lennon, imnul local „Nissa La Bella“ şi „La Marseillaise“.

Apoi, la scurt timp după ora locală 12.00 (13.00 ora României), participanţii au ţinut un moment de reculegere.

„Am vrut o adunare cetăţenească, fără fluierături, pentru ca oamenii să poată să se reculeagă şi să plângă, dacă vor“, a explicat Jacques Agid, unul dintre organizatori.

image

FOTO MAXPPP

Pe 18 iulie, când a fost ţinut un alt moment de reculegere, în prezenţa premierului Manuel Valls, mulţimea l-a huiduit.

Pe 14 iulie, Lahouaiej Bouhlel a intrat cu un camion frigorific pe Promenade des Anglais, unde sute de oameni urmăreau focul de artificii de Ziua Bastiliei (Ziua Naţională a Franţei, n. red.).

În urma atacului, 85 de persoane, inclusiv zece copii şi adolescenţi, au murit, iar peste 200 au fost rănite. 

Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic. Procurorul General Francois Molins a declarat că şoferul camionului care a intrat în mulţime şi-a exprimat susţinerea faţă de gruparea jihadistă şi a căutat online informaţii despre atacul dintr-un club gay de la Orlando.


Nice: une minute de silence respectée en... de BFMTV

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite