VIDEO UPDATE Un tănâr a deschis focul asupra trecătorilor într-un oraş din centrul Italiei. Reţinut de poliţie, atacatorul a făcut salutul fascist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ANSA
FOTO ANSA

Un bărbat a deschis focul asupra trecătorilor, sâmbătă, în oraşul Macerata, din centrul Italiei, cel puţin şase persoane fiind rănite, informează news.ro.

Presa italiană relatează că bărbatul a tras focuri de armă dintr-o maşină Alfa Romeo cu care circula în oraş. 

Potrivit postului de televiziune RAI, atacatorul a vizat în principal persoane de culoare, rănind imigranţi.

Focurile de armă au fost trase în cartierele Via Palato şi Via dei Velini, două zone cheie în cadrul unei anchete privind uciderea unei fete de 18 ani. Fata a fost găsită moartă pe 31 ianuarie, cazul generând stupoare în Italia. Un nigerian a fost arestat în legătură cu această crimă.

Presa locală susţine că ar putea exista o legătură între acest atac şi cazul fetei ucise.

Cine este agresorul

Atacatorul a fost reţinut de către poliţie. Este un localnic şi cel mai probabil a acţionat în semn de răzbunare, scrie Corriere Della Sera.

Conform poliţiei, agresorul este Luca Traini, un tânăr de 28 de ani. Acesta avea un steag al Italiei la gât în momentul în care a fost prins de poliţişti.

Potrivit La Repubblica, el a candidat anul trecut din partea Ligii Nordului la alegerile pentru consiliul local din localitatea Corridonia, însă nu a primit voturi. În momentul în care a fost reţinut, bărbatul a făcut salutul fascist.

Traini nu s-a opus poliţiştilor în momentul reţinerii sale. Poliţia a găsit o armă în maşina sa.

Patru dintre cele şase persoane rănite se află în stare gravă. Victimele sunt îngrijite la spital.

Macerata este un oraş de aproximativ 42.000 de locuitori din regiunea Marche (centru-est).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite