Turnătoria de război în Rusia

Arestări la Sankt Petersburg în urma demonstraţiilor împotriva războiului din Ucraina

În Rusia, oamenii care se opun războiului sunt tot mai frecvent denunţaţi la poliţie. DW a vorbit cu ruşi care au fost turnaţi, ca în vremea comunismului, de rudele, prietenii, colegii şi vecinii lor.

Kirill, 32 de ani, analist principal de sisteme IT în Moscova

Când a început "operaţiunea specială", am fost îngrozit şi am răspândit diverse mesaje împotriva războiului din Ucraina. Una dintre rudele mele, care are o mare pasiune pentru Vladimir Putin, s-a autosesizat rapid. Este un om în a cărui locuinţă, la fel ca în şcoli şi instituţii de stat, atârnă un portret al lui Putin. Mi-a trimis atât de multe filme de propagandă pe WhatsApp, că devenise pur şi simplu insuportabil. La început l-am ignorat, apoi l-am contrazis şi în cele din urmă am arhivat chatul. 

Într-o zi, mă trezesc că îmi bate poliţia la uşă. Agenţii mi-au spus că au o plângere împotriva mea şi că ar trebui să vin cu ei. La secţia de poliţie mi-au arătat capturi de ecran ale contului meu de Instagram şi ale corespondenţei mele cu această rudă. Apoi, poliţiştii au întrebat: "Este ruda dumneavoastră?". Am răspuns afirmativ. 

În timpul conversaţiei, am aflat că nu era prima dată când rudele îi dădeau în gât pe oamenii care sunt împotriva războiului. Poliţiştii au recunoscut că ei înşişi se temeau să nu fie trimişi în Ucraina. În cele din urmă m-au lăsat să plec, dar întâmplarea m-a înfiorat. Aşa că am restricţionat vizibilitatea postărilor mele, accesibile acum numai pentru cei din lista de prieteni. 

Nici măcar nu m-am supărat atât de tare pe denunţ, ci mai degrabă pe faptul că oamenii nu sunt deloc dispuşi să-ţi accepte părerea, ba chiar fac tot posibilul să te facă să te răzgândeşti. Acesta este cel mai dificil lucru. Printre prietenii şi colegii mei, nu cunosc pe nimeni care să susţină această "operaţiune specială". 

Lupte în jurul oraşului Ziverodoneţk la începutul lunii iunie 2022

Problemele apar adesea cu rudele care lucrează în birouri guvernamentale, urmăresc televiziunea de stat şi cunosc doar punctele de vedere apărate de aceasta. 

Ruda care m-a trădat se află acum pe lista mea neagră de WhatsApp, dar continuăm să comunicăm. Nu sunt o persoană care să poarte ranchiună. El are doar o mentalitate sovietică şi simte admiraţie pentru un anumit tip de lider. Îi sfătuiesc pe cei care trec prin aşa ceva să rămână oameni. În acest moment, mulţi oameni înnebunesc, dar trebuie să-i ierţi şi să ai grijă să nu o iei şi tu pe arătură. 

Chiar înainte de război, m-am gândit să părăsesc Rusia. M-am gândit la Serbia. Însă nu pot să-mi las familia în urmă, care cu siguranţă nu vrea să plece. Undeva, în adâncul sufletului meu, vreau să rămân în Rusia. Este o ţară frumoasă, dar nu şi sub acest regim.

„Tata m-a denunţat”

Anna, 21 de ani, studentă, Moscova

Pe 10 aprilie mă sună mătuşa. ”Vezi că a venit poliţia la noi acasă şi vrea să vorbească cu tine”, îmi zice ea şi pasează telefonul poliţistului. Acesta mă informează că am fost reclamată de tatăl meu - chipurile aş fi scris mesaje împotriva războiului, discreditând armata rusă şi îndemnând la uciderea ruşilor. De scris am scris mai multe postări, dar cu siguranţă nu astfel de apeluri. Poliţistul îmi spune că tata este beat iar mătuşa mea îl confirmă, adăugând: ”Păi, este alcoolic”. 

Când am ajuns la poliţie, anchetatorii erau destul de neliniştiţi din pricina lui tata. Elementele doveditoare în ceea ce mă priveşte ar fi fost furnizate, vezi Doamne, de cineva din Thailanda, care l-ar fi sunat pe tatăl meu şi i-ar fi spus despre postările mele. În timp ce eram la secţie, mi-a scris mesaje în care îmi spunea că este victima unei înscenări. În cele din urmă, şeful de secţie m-a lăsat să plec. A doua zi, tatăl meu m-a sunat să mă întrebe ce mai fac. I-am spus că nu prea bine, pentru că mă reclamase. El a răspuns: "Da, dar nu ai fost închisă".

Am crescut cu bunica şi mătuşa mea. Îl vizitam adesea pe tatăl meu pe vremea când încă ţineam legătura. În 2014, am urmărit împreună Jocurile Olimpice de la Soci şi am vorbit despre Ucraina şi despre mişcarea Maidan. Chiar şi atunci aveam opinii opuse şi mă certam cu tatăl meu. Însă el doar râdea de opiniile mele politice şi nu era agresiv. 

O vreme, tata a locuit la noi, ceea ce mă cam enerva. Când aveam 13 ani, am fugit de acasă pentru că m-a ameninţat că-mi scoate ochii iar poliţia nu venea niciodată. Niciun adult nu dorea să mă creadă că bea prea mult.

Situaţia din ţara noastră este următoarea: există război, se întâmplă lucruri îngrozitoare iar oamenii nu vor să vadă aceste grozăvii, pentru că le este greu să le accepte. Am deja o depresie severă iar acum situaţia mea personală se suprapune şi peste cea a întregii ţări. Mă simt şi mai rău. La un moment dat vreau să plec, dar în acest moment nu am mijloacele necesare. Oamenii din Rusia ar trebui să fie mai atenţi, chiar şi atunci când au de-a face cu rudele lor, deoarece şi acestea pot să îi denunţe la poliţie.

"Nu vreau ca pruncul meu să mai meargă la şcoală în Rusia"

Ksenia, 30 de ani, fostă profesoară din Rostov-pe-Don

"Nu războiului". Protest la Moscova

Pe 28 februarie am desenat două steaguri pe balconul meu de la etajul 16: unul rusesc şi unul ucrainean. Iar pe 2 martie am început să lipesc pliante cu "Nu războiului" la intrarea în clădire şi în lift. La câteva zile după aceasta, pe 4 martie, m-a căutat poliţia. Agenţii mi-au relatat că vecinii au făcut o sesizare din cauza steagurilor şi a pliantelor iar eu aş fi o teroristă. Poliţiştii s-au uitat la steaguri şi asta a fost tot. După aceea, am continuat să distribui pliantele, dar cineva continua să le rupă.

Pe 20 martie, când predam la şcoală, poliţia a venit la directoare. A trebuit să merg cu ei la secţia de poliţie. Administratorul nostru a trimis poliţiei imagini de la camerele de supraveghere din liftul blocului nostru de apartamente. 

După un avertisment, mi s-a permis să mă întorc la şcoală. Acolo mi-au dat hârtie şi pix şi mi-au spus să îmi scriu propria demisie. Directoarea a spus că, dacă eram atât de împotriva statului, atunci nu trebuia să lucrez pentru el. În definitiv, şcoala este o instituţie de stat. De atunci trăiesc din ajutorul social şi sunt atentă cu cine vorbesc despre aceste probleme.

Nu vreau să rămân în Rusia şi am de gând să fac ceva în această vară, astfel încât copilul meu să nu mai meargă la şcoală în această ţară. Bineînţeles, îi explic fiicei mele ce se întâmplă cu adevărat în ţară şi în lume. Obişnuiam să merg la proteste în oraşul nostru pentru ca ea să aibă un viitor mai bun. În acest moment sunt complet confuză, nu am economii şi nu ştiu ce să fac.

Articol publicat de Deutsche Welle