The New York Times: Cum mimează regimul Viktor Orban democraţia în Ungaria
0
Rectorul-preşedinte al Universităţii Central Europene (CEU), Michail Ignatieff, a explicat pentru The New York Times că deocamdată în Ungaria lui Orbán nu s-a trecut la acţiuni de forţă, poţi să protestezi, să pleci, să ai o afacere şi eşti cetăţean al Uniunii Europene, despre care se spune că ar fi o uniune a statelor democratice, dar totul este controlat de regim.
” Spre deosebire de situaţia din timpul regimului comunist, în Ungaria există curte constituţională şi multe alte instituţii a căror menire este apărarea democraţiei, şi care formal sunt independente. Există multe organe de presă ai căror angajaţi nu trebuie să se teamă că vor trebui să suporte agresiuni fizice din cauza muncii lor.
Şi mai sunt alegeri libere la care poate să candideze oricine, dar pe care le câştigă Orbán, de când a revenit la putere în anul 2010. Aceasta este suprafaţa sub care însă stă o realitate foarte complicată. Curtea constituţională este controlată de oamenii lui Orbán, şi tot oameni fideli acestuia decid ce fel de cauze pot ajunge în faţa judecătorilor.
Practic, nu pot ajunge în faţa curţii cauze care vizează dosare de corupţie în care este implicat premierul şi miniştrii săi, şi dacă totuşi au existat astfel de cazuri, nimeni nu a auzit de ele. Prin presiunea financiară exercitată asupra proprietarilor de mass media, i-a obligat treptat pe aceştia să vândă organele de presă prietenilor lui, sau să urmeze o politică editorială mai reţinută faţă de putere.
„Mass media publică este complet loială faţă de Orbán Viktor” – a concluzionat autorul, care după aceea a scris că „televiziunea de stat” nu a furnizat nicio ştire cu privire la demonstraţiile antiguvernamentale din luna decembrie, de aceea câţiva deputaţi de opoziţie au pătruns în sediul televiziunii şi au solicitat spaţiu de emisie pentru a-şi prezenta punctul de vedere, dar cererea lor a fost refuzată, iar mai târziu au fost scoşi cu forţa din sediu.
Deşi Orbán Viktor deţine o majoritate confortabilă în parlament, acest lucru se datorează pe de o parte faptului că mass media pe care o controlează a redus la tăcere vocile critice, iar pe de altă parte datorită modificării legii electorale în aşa fel încât aceasta să avantajeze partidul său. Premierul şi aliaţii săi recunosc cu mândrie că sistemul lor de guvernare nu urmăreşte modelul democraţiei liberale. Susţin însă că practica lor este în continuare democratică, numai că trebuie extins conceptul democraţiei.
Orbán consideră că democraţia înseamnă în primul rând organizarea de alegeri şi nu separaţia puterilor în stat sau diversitatea discursului public. Schöpflin György (istoric, politolog, fost profesor la London School of Economics, în prezent europarlamentar din partea partidului de guvernământ Fidesz n. r.) a explicat autorului că adversarii stilului de guvernare al lui Orbán presupun că democraţia are doar un singur model. „Cei care susţin că nu există doar democraţia liberală, ameninţă însăşi democraţia.” – spunea Schöpflin.
Potrivit opiniei câtorva critici, regimul lui Orbán nu poate fi interpretat drept o redefinire a democraţiei, ci ca modernizarea înţelesului autocraţiei. După părerea lui Michael Ignatieff, regimul lui Orbán este ceva „nou sub soare” şi nu se poate defini cu şabloanele cu care a fost descrisă autocraţia în secolul XX. În anul 2018, în Ungaria sunt prezente toate instituţiile şi însemnele democraţiilor central-europene ale secolului al XIX-lea, dar acestea sunt folosite ca să servească acelaşi control centralizat cum a fost sistemul din perioada războiului rece. Potrivit lui Ignatieff „ceea ce este aici e o nouă formă a partidului-stat, dar în mod indubitabil reproduce modelele statelor bazate pe unipartitism din trecut. Ironia este că acest sistem are o retorică virulent anticomunistă, dar în realitate reîncarnează caracteristicile regimului trecut.”
„Strategiile lui Orbán Viktor se mulează pe modelele trecutului.” – a spus profesorul Universităţii Yale, Jason Stanley, autorul cărţii Cum funcţionează fascismul. În acest volum Stanley a cercetat cum folosesc lideri contemporani – printre aceştia şi Orbán Viktor – ideologii şi tactici fasciste pentru a-şi spori popularitatea şi puterea. Orbán a făcut apel în repetate rânduri ca Ungaria să-şi recupereze statutul pe care l-a avut înainte de a-şi pierde mare parte a teritoriului şi a populaţiei pe care le-a avut. Pe lângă aceasta, a dat de înţeles în mai multe rânduri că preferă o societate omogenă din punct de vedere rasial – a scris autorul şi şi-a exemplificat aprecierile cu mai multe citate preluate de la prim-ministrul maghiar. În opinia lui Stanley, ambii factori sunt caracteristici sistemelor fasciste.
„Controlul pe care-l exercită Orbán asupra accesului la informaţii a ungurilor înseamnă că guvernarea sa nu mai este democratică, indiferent câte voturi primeşte. Democraţia nu este doar un sistem electoral, ci o cultură, care respectă adevărul. Dacă un guvern cu un sistem de propagandă care minte toată lumea împiedică populaţia să ajungă la informaţii reale, atunci toată lumea, totdeauna îl va vota pe conducătorul suprem. Iar aceasta nu este democraţie. Motivul principal pentru care Orbán nu reproduce în totalitate modelul fascist este că nu are un Gestapo, iar forţa este mai puţin folosită în controlul statului”, spune Stanley
Se încarcă comentariile...
