Dintre cei opt, doar primul a fost ales fără susţinerea unui partid. Macovei s-a aflat pe lista PDL, Mănescu şi Weber – pe cea a PNL, Drăghici şi Rebega – pe cea a social-democraţilor, în alianţa electorală cu PC şi UNPR, iar eu am condus lista PMP. Fiecare a avut motivul său pentru a deveni independent: dacă eu am fost exclus din formaţiunea creată de Traian Băsescu, Weber a plecat din PNL după alegerea lui Iohannis la Cotroceni, Drăghici a părăsit UNPR când această formaţiune a fost înghiţită de PMP, Rebega a plecat din Partidul Conservator (PC) când partidul fondat de Dan Voiculescu s-a combinat cu Partidul Reformist Liberal, Mănescu a demisionat din PNL după alegerea lui Orban în fruntea formaţiunii, iar Macovei a abandonat PDL-care-fuziona-cu-PNL, a fondat un partid, M10, pe care l-a părăsit acum vreun an.

Trei euro-deputaţi români au ieşit din formaţiunile pe listele cărora au fost aleşi, dar nu au devenit independenţi: Doru Frunzulică a plecat din UNPR la PSD, Norica Nicolai a abandonat PNL în favoarea ALDE România, iar Maria Grapini a părăsit PC şi a creat Partidul Puterii Umaniste. Alţi patru deputaţi au în dreptul lor un alt nume de partid decât cel pentru care au candidat: Daniel Buda, Marian-Jean Marinescu, Theodor Stolojan şi Traian Ungureanu erau în 2014 în PDL, iar acum sunt în PNL, după trecerea peneliştilor la PPE şi fuziunea celor două formaţiuni româneşti. Fuziunea a durat, de fapt, trei ani, din 2014 în 2017, dar Delegaţia PPE din România are şi acum doi co-preşedinţi, T. Stolojan şi Ioana Vălean, câte unul din fiecare partid. Un caz special este cel al lui Cătălin Ivan: acesta susţine că e încă membru al PSD, şi aşa figurează şi-n statisticile de la Bruxelles, dar şefii săi de la Bucureşti au declarat de mai multe ori că Ivan a fost dat afară din partid; zilele trecute, euro-deputatul a anunţat că îl dă în judecată, din această pricină, pe Liviu Dragnea.

Abandonarea mandatului european e departe de a fi o excepţie românească. De la alegerile din 2014 încoace, 80 din cei 751 de aleşi au făcut aşa ceva.

Pe de altă parte, Moisă nu e primul deputat român care abandonează un grup parlamentar în favoarea altuia. Iniţial în PPE, Norica Nicolai şi R. Weber au plecat în fracţiunea ALDE din PE, argumentând că ele erau membre ale acestei familii politice în momentul alegerilor din 2014, Rebega a şters-o din grupul socialist în cel dominat de Frontul Naţional, iar Macovei, iniţial în PPE, s-a mutat la conservatori, atunci când a creat M10.

Alţi trei deputaţi aleşi în 2014 au plecat de tot din Parlament. Prima a fost Corina Creţu, atunci când a fost numită comisar. Nu e singura, întrucât alţi şase aleşi în PE s-au aflat în aceeaşi situaţie: letonul Valdis Dombrovskis, belgiana Marianne Thyssen, cipriotul Cristos Stylianides, estonul Andrus Ansip, spaniolul Miguel Canete şi, de curând, bulgara Maria Gabriel au mers şi ei în Colegiul Comisarilor. Un alt român întors la Bucureşti e fostul penelist Eduard Hellvig, numit în 2015 şeful SRI. Recent, Victor Negrescu, ales în PE pe listele PSD, a fost desemnat ministru al Afacerilor Europene.

Cei mai mulţi sunt din Spania: 12 din totalul de 54 de euro-deputaţi spanioli. Au şters-o şi zece britanici, cei mai mulţi preocupaţi de o carieră post-Brexit. Unii deputaţi au plecat de la Bruxelles şi Strasbourg, ca să ocupe alte poziţii câştigate în urma unor alegeri: Andrzej Duda a devenit preşedintele Poloniei, Liliana Iotova e vicepreşedinta Bulgariei, Andrej Plenkovic – premierul Croaţiei, iar Elisabeth Köstinger a fost aleasă la şefia Camerei din Austria. Şi alţii au preferat parlamentele de acasă: cei mai cunoscuţi sunt Marine Le Pen şi Jean-Luc Melenchon, ambii candidaţi la prezidenţiale contra lui Macron, care au intrat apoi astă-vară în Adunarea Naţională. Spaniolul Pablo Iglesias de la Podemos, lituanianul Gabrielius Landsbergis şi neamţul Martin Schulz au mers în ţările de origine, pentru a-şi conduce partidele, cu speranţa că vor câştiga alegerile. S-au înşelat. Unii s-au grăbit foarte tare: convinsă că va fi aleasă la scrutinul recent din Austria, ecologista Ulrike Lunacek a demisionat din PE (era şi vicepreşedinta forului legislativ european), dar nu a primit votul cetăţenilor, iar acum e şomeră.

Schimbarea etichetei politice e mult mai frecventă în cazul deputaţilor europeni decât în cel al colegilor lor de acasă. E firesc. Petrecând o mare parte din timp la Bruxelles sau Strasbourg, relaţia lor cu teritoriul (şi cu o organizaţie locală) e mult mai complicată. Pe de altă parte, nu am întâlnit până acum vreun membru al PE care să nu fie dispus să dea oricând mandatul de deputat european pe un portofoliu în guvernul din ţara de origine.