S-au întors şi nu prea

Stefan Lofven, liderul social-democrat din Suedia FOTO AP

Marea întrebare a alegerilor ţinute duminică în Suedia a fost: se întorc sau nu social-democraţii? Interogaţia e legitimă, câtă vreme stânga a lipsit de la guvernare, în ultimul secol, doar 18 ani. După ce Fredrik Reinfeldt a condus guverne de centru-dreapta, din 2006 încoace, Partidul Social - Democrat Suedez al Muncitorilor va reveni la putere. Problema e cu cine va guverna acum.

Într-adevăr, viaţa politică de la Stockholm a fost decisă, mai cu seamă în ultimele două decenii, de capacitatea a două partide de a suscita o majoritate. Reinfeldt, liderul Partidul Moderaţilor, a fost susţinut de o coaliţie intitulată "Alianţa pentru Suedia" (ulterior: "Alianţa"), din care mai făceau parte, pe lângă formaţiunea sa politică, Partidul de Centru, Partidul Poporului - Liberalii şi Creştin-democraţii. În faţa lor s-a aflat, la ultimele două scrutine, "Alianţa roşu-verde", adică social-democraţii, Partidul de Stânga (fost comunist) şi Partidul Mediului - Verzii. În 2006, scorul a fost 51% la 49%, iar patru ani mai târziu, formaţiunile de centru-dreapta au avut 49,3%, iar blocul de stânga - 43,6%, în condiţiile în care un al optulea partid - extremist - a intrat în Parlamentul unicameral. De fapt, social-democraţii au avut tot timpul cele mai multe voturi, însă, la ultimele două teste electorale, aliaţii lor fuseseră prea slabi pentru a alcătui împreună o majoritate.

Acum, diferenţa nu a fost importantă: stânga a câştigat 43,7%, din care 31,2% realizate de social-democraţi, în vreme ce tabăra cealaltă a adunat 39,4 procente, din care 23,2 pentru Moderaţi. Însă doar Verzii (6,8%) vor fi asociaţi la guvernare, nu şi comuniştii (5,7%). Alte formaţiuni de stânga - Iniţiativa feministă sau Piraţii - au eşuat în faţa pragului electoral. Pe de altă parte, în campanie, atât centriştii, cât şi liberalii au refuzat ideea de a se alătura social-democraţilor într-un nou executiv. Va fi probabil un guvern ultra-minoritar. Surpriza alegerilor au oferit-o Democraţii suedezi - al căror slogan e Trygghet och Tradition (Siguranţă şi tradiţie). Ei au obţinut acum aproape 13%, dublu faţă de scorul din 2010, după ce au promis că reduc cu 90 la sută imigraţia.

Aceasta a fost tema cea mai disputată în campanie, chiar dacă partidele consacrate au reluat subiectele clasice ale dezbaterii politice. Aşa, de pildă, stânga a promis 50 de mii de locuri de muncă pentru tineri şi şcoală obligatorie de la 6 ani; Stefan Lofven, liderul social-democraţilor şi viitorul premier al Suediei, a mai propus ca întreţinerea căilor ferate să fie naţionalizată, ca firmele care construiesc case ieftine sau locuinţe pentru studenţi să primească un bonus de la stat şi ca Suedia să nu intre în NATO (de fapt, doar liberalii vor asta!). Dreapta şi-a apărat bilanţul, afirmând că trecerea prin criză a fost un succes. În rest, a promis şi ea 50 de mii de locuri de muncă, creşterea perioadei de probă pentru angajaţi de la 6 la 12 luni, dar şi mărirea taxelor pentru alcool şi tutun. Trebuie spus că principalele acuzaţii formulate de stânga la adresa fostului premier au vizat rata şomajului în rândul tinerilor, ca şi diminuarea taxelor pentru companii. Suedia e cunoscută pentru nivelul foarte înalt al taxelor: în 1990, acestea atingeau 65% din GDP, iar Reinfeldt a reuşit să le diminueze până la 52% în 2013. Premierului de dreapta i-au fost reproşate şi privatizările, inclusiv cea a companiei care fabrică vodca Absolut...

Dacă partidele de stânga au vorbit despre "moartea modelului suedez" şi "asasinarea statului bunăstării", Democraţii suedezi i-au reproşat lui Reinfeldt că Suedia e prea tolerantă faţă de străini, în condiţiile în care, până la sfârşitul anului, ea va primi circa 80 de mii de refugiaţi sirieni. Fostul premier a încercat să calmeze atmosfera, acceptând că "primirea refugiaţilor costă mult", dar şi că Suedia e mândră de statutul ei de "superputerea umanitară". Degeaba a pledat stânga pentru o examinare imparţială a cererilor de azil sau pentru cooperarea cu celelalte state-membre în chestiunea imigranţilor; degeaba a cerut dreapta facilitarea integrării străinilor pe piaţa muncii sau îmbunătăţirea centrelor care predau limba suedeză. Radicalismul Democraţilor lui Jimmie Akesson a măturat soluţiile moderate.

Adevărul e că toleranţa suedezilor e foarte mare, iar dorinţa de integrare a străinilor e remarcabilă. O vădeşte, între altele, faptul că pe siteul autorităţii electorale se găsesc explicaţii în peste 30 de limbi. Inclusiv în română. Aşa am aflat, de pildă, în ce fel se poate vota în avans: "A vota în avans înseamnă că votezi în altă parte decât la secţia ta de vot. Votarea în avans are loc de la data de 27 august 2014 şi până la data alegerilor. O secţie de votare în avans poate fi, de exemplu, Primăria sau biblioteca" . Nu ştiu câţi români au profitat de această facilitate, dar n-ar fi rău ca autorităţile de la Bucureşti să preia ideea votului în avans, inclusiv - sau în primul rând - pentru concetăţenii noştri stabiliţi în străinătate şi care au un interes major pentru politica de acasă.